6 ianuarie 2008

„Noi, Dimitrie Stelaru...”

„Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,
Noi n-am avut alt soare decât Umilinţa;
Dar până când, înger vagabond, până când
Trupul acesta gol şi flămând ?

Ne-am răsturnat oasele pe lespezile bisericilor,
Prin păduri, la marginea oraşelor,
Nimeni nu ne-a primit niciodată,
Nimeni, nimeni…
Cu fiecare îndărătnicie murim
Şi rana mâinilor caută pâinea aruncată.
Marii judecători ne-au închis
Stăruind în ceaţa legilor lor;
Pe frunţile noastre galbene au scris:

«Vagabonzi, hoţi, nebuni,
Lepădaţii noroadelor,
Casa lor e temniţa.
Puneţi lacăte bune fiarelor.»

Odată – poate cu înfriguratele zori – , vom sângera
Şi spânzurătorile se vor ridica la cer,
Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă !
Într-o zi vom avea şi noi sărbătoare –
Vom avea pâine, pâine,
Şi-un kilogram de izmă pe masă.”

(Dimitrie Stelaru, 1938)

Un text excepţional. O Odă (în metru antic) reloaded, 50 de ani mai târziu.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Mitia seine Tochter lässt grüßen. Auch dem,der Dimitrie Stelaru in Deutschland publiziert hat. Ohne sich die kleinste Mühe zu machen,seine Tochter finden und benachrichtigen zu wollen. Tjia,wenn man nur wil.... Gruß. Eumene Stelaru. Meine Mail Adresse: neftet@web.de