3 ianuarie 2009

Cerul şi pământul

de Ioan Alexandru


Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n ţărână seara
Pământului. Lămpile vor orbi
Şi-n văzduh va amuţi larma
Cucuvăilor. Vulturii se vor retrage
În nevăzut şi tăria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna în acea matcă
Uşoară de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la începuturi.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum mă vezi şi ne-om cunoaşte
Îndeaproape cuvânt din cuvânt
Putere din putere. Dimineaţă fi-va,
Fi-vor ani fi-va şi reveni-vor blânde
-N veşted vânt aprinsele tulburătoare zări
Ce ne hrăneau nădejdea altădată.
Pământ şi cer vor trece ca o faclă
Din umbra sfântului mormânt
Rămâne-va lumina din văpaie
Rămâne-va uitarea din cuvânt
Rămâne-va iubirea iubitoare
Din sărăciile ce sunt.

[Extraordinară atmosfera sugerată de tonalitatea calm-profetică, dar ascunzând parcă o frenezie a nerăbădării. Final fabulos.
Cool de-a dreptul, deşi, vai mie, vai ţie, mai puţin trendy ca niciodată.]

2 comentarii:

Andi spunea...

Pe mine mă fascinează versul ăsta: ”Se va stinge-n ţărână seara”. Asta-i Poezie.

Andrei spunea...

pe mine, finalul, repet, pe cat de eshatologic, pe atat de fabulos: "Rămâne-va iubirea iubitoare
Din sărăciile ce sunt.". Da, Poezie.