8 septembrie 2009

#69 („capitalism“, termen impropriu)

Două dintre principiile fundamentale ale capitalismului ─ nu cred că greşesc ─ zic aşa:

1). Dacă oferta pentru produsul tău creşte, deci dacă sunt mulţi cumpărători, atunci ridici la rândul tău preţul acestuia, ca să maximizezi profitul.
2). Dacă oferta pentru produsul tău tinde spre zero atunci e adesea mai bine să arunci pur şi simplu marfa.

Adică, în situaţia de la 1), în loc să vinzi ieftin, ca să îţi fie şi ţie bine (pentru că ai clienţi din plin şi are cine să cumpere), dar şi cumpărătorilor, preferi să măreşti preţurile. Cumpără doar cine are suficienţi bani. Şi, 2), la fel de simplu, decât să le faci amărâţilor care nu au ce pune pe masă un cadou nesperat şi să le dai pur şi simplu de pomană marfa, o arunci, o laşi să se strice, ca nu cumva să îţi fie stricată ţie piaţa de desfacere.
Pe scurt aşadar, şi fără a spune vreun lucru mare, ca să faci bani cât mai mulţi, tragi spuza pe turta ta. Or, lucrul acesta se opune în modul cel mai clar unui concept banal: bunul-simţ.

Şi aici apare, ca întotdeauna, perfidia slinoasă a cuvintelor. Termenul de „capitalism“ desemnează impropriu acest sistem economic, întrucât nu capitalul este de fapt forţa lui motrice. Banii sunt doar un obiect, şi, ca în cazul oricărui alt obiect, depinde de tine cum te foloseşti de ei. Ce stă la baza capitalismului este o altă noţiune, la fel de necomplicată ca cea de mai sus: lăcomia. Nu întâmplător, oamenii de azi nu mai caută şi nu mai sunt în stare să caute fericirea, ideal care li se pare în cel mai bun caz donquijotesc, ci se preocupă de ceva mult mai palpabil, plăcerea. Cât este de normal acest lucru o sugerează o statistică prozaică precum rata divorţurilor, de pildă*).

Totuşi, sunt de acord cu Patapievici când spune că, dintre toate, acest tip de organizare socio-financiară reprezintă cel mai mic compromis. Problema e că aici tindem să ne oprim, gândind poate că, de, asta e**), satisfăcuţi că am ajuns la răul cel mai mic. Dar aceasta înseamnă, să fim serioşi, doar să ne dăm după deget, să băgăm ca struţul capul în nisipul călduţ şi să uităm că, deşi cel mai mic, ─ chestie din nou banală ─ capitalismul tot un rău rămâne, fie că ne convine, fie că nu.



*) Cristian Tudor Popescu: astăzi, ştirile esenţiale apar undeva, într-un colţ de pagină. Drept exemplu, el oferă un articolaş de subsol care arată că, din cauza alimentelor pline de E-uri, corpul uman nu mai putrezeşte cum trebuie în pământ.
**)Daca tot am amintit de Don Quijote, atunci această atitudine e cât se poate de demnă de 'realismul' mic, mic, meschin şi care degrevează de orice răspundere imediată al lui Sancho Panza.

8 comentarii:

Anonim spunea...

Ma faci sa ma apuc de afaceri non-capitaliste! :P

Teofil S spunea...

Meștere, la grele lucruri te înhami. Nu că n-ai fi înstare, nu asta vreau să zic, ci că pierzi audiența... ;) - altă treabă capitalistă.

Totuși, aș aduce o nuanță la constatarea ta despre lăcomie. Metodiștii, de pildă, nu adunau din lăcomie, ci din cauză că, fiind - cum îi trădează numele - metodici, făceau totul în mare ordine și începea să se acumuleze capital. Adică, oamenii munceau ca și când ar fi fost supravegheați (vezi etica protestantă a muncii), nu dădeau banii pe vicii, mâncau cumpătat, se îmbrăcau modest, se plăteau la timp între ei și nu se înșelau, dădeau bani la biserică, la săraci, restul rămânea pentru ei și se tot aduna. Poate că pe parcurs a suferit pervertiri, dar motivul inițial nu a fost lăcomia.

Din câte înțeleg eu, fără prea multe și aprofundate studii, capitalismul merge cel mai bine cu o doză bună de creștin-democrație. Parcă așa se mai ameliorează gustul pentru eficiență și concurența fără scrupule.

Andrei spunea...

De audienţă, ce să zic, nu pot decât să mă bucur pentru aia care e, atât cât o fi. Daca voiam audienţă pentru ea însăşi, demult aş fi apelat la tot soiul de strategii de... na, marketing. :P Ţin acest blog pentru sufletul meu, în primul rând, şi pt eventualitatea că el rezonează şi cu unul sau altul dintre cei ce dau pe aici. :)

În ceea ce priveşte capitalismul, mă refer la forma sa concretă, astăzi, şi nu la configuraţia sa strict teoretică, deşi n-aş băga mâna în foc ca nu sunt valabile observaţiile şi acolo (cele două principii au fost definite teoretic, evident). De acord cu nuanţa ta, bineînţeles, dar metodiştii reprezintă, zic eu, doar un caz izolat. Spun asta pentru că Mamona, acum 2 milenii, acum 2 secole sau astăzi, tot Mamona rămâne, însă pesemne îşi mai schimbă uneori numele.

Ca şi tine, nici eu nu am diplomă în domeniu, însă am insistat în a scrie ce am scris pentru că lucrurile mi se par cât se poate de clare.

ogarafgan spunea...

uite ca pe mine m-ai castigat la audienta! :)
frumos scris, cu suflet! sufletul nu-i moneda de schimb pt capitalism, care mere cum mere, important sa iasa banul sau daca ies dumnealor in pierdere sa nu-si strice prestigiul
da, (lacomia + neomenia)- suflet = capitalism
si-atat ca mi-e greata de subectul asta
ma bucur ca trecui p-aci! :)

Anonim spunea...

pe mine stii ca m-ai castigat la audienta din prima zi de cand ti-am descoperit blogul, dar te rog sa tii cont ca eu am mai multe perechi de urechi... si sunt foarte atenta de soiul meu :D
deci, continua tot asa, sunt pe aici. noi si multele noastre urechi pt audiente mari :P

Andrei spunea...

Ogarafgan, Andi, mulţam fain pentru cuvintele (şi urechile :) ) voastre bune.

Absurdity spunea...

anarchy it s the answer man!!

Andrei spunea...

allow me to doubt that, man. i mean, you cannot substitute one big mess with a simply bigger one.