28 decembrie 2009

#81 (iar, despre clișee ─ contextul)

Multă vreme, felul în care Alexandru Macedon a trecut proba nodului gordian mi s-a părut o formă facilă, incorectă, de depăşire a impasului: de ce l-a tăiat? Din moment ce fusese făcut ca un nod, soluţia cavalerească era‚ normal, ca şi el să îl dez-noade. Ceea ce ar fi însemnat însă (să accepte) să intre în sistemul implicit al situaţiei. Tocmai aceasta însă este și ideea. Adesea, sistemul, paradigma, contextul unei probleme constituie însăşi cheia ei. Ce trebuie reţinut din ce a făcut Macedon (sau se spune că a făcut, nu e relevant): a putut să vadă în context şi să constate că acesta era construit greşit. Şi, evident, e imposibil să găseşti adevărul, să te alegi realmente cu ceva, dacă pleci de la date false.

Filmul hollywoodian de animaţie „Sherk al Treilea”. Poantele din prima jumătate se bazează în mare măsură pe ironizarea a tot soiul de clişee, iar privitorul ar putea să tragă concluzia că, da, e cât se poate de just să se ironizeze declaraţiile de fidelitate, eroismul bla, bla, bla, care, iată, reprezintă numai vorbe goale, forme fără de substanţă. Că, deci, toate acestea – doar chestii siropoase, naive, nefundamentate, nerealiste.

Păcăleală foarte gravă. Nu fidelitatea, nu eroismul etc în sine, ca valori autentice, sunt cele ironizate, ci, de fapt, ce a făcut Hollywoodul însuși din ele, sensul pe care li l-a dat acesta înainte, mutându-le, el, din domeniul firescului în cel al dulcegăriei spectaculoase de cinematograf. Mai nou, diavolul* nu mai e doar în detalii, ci și în alterarea pe nesimțite a contextului.

*)Dar și, echivalente la o adică, prostia. Marin Sorescu: că m-am născut prost e un dat. Să mor la fel este însă vina mea.

2 comentarii:

nesty spunea...

foarte interesant,bine scris si cu ...talc
ma bucur ca am gasit blogul

Andrei spunea...

Nu pot decat sa ma bucure vorbele tale.