23 noiembrie 2010

#93 (căldicei plus sofisme egal, normal, love)

„Vedeți, îngâmfaților, mirați-vă și pieriți, că Eu lucrez un lucru, în zilele voastre, un lucru pe care nu-l veți crede, dacă vă va spune cineva“ (Faptele Apostolilor 13, 41). Fie că ne convine, fie că nu, orice creștin ─ și creștin e oricine botezat și cununat în biserică, de un preot ─ care a citit aceste cuvinte și nu s-a gândit în modul cel mai serios, măcar pentru un minut, la posibilitatea ca ele să se refere exact la timpul/timpurile pe care el le trăiește este pe drept cuvânt culpabil de iresponsabilitate. Altfel spus, asta înseamnă să fii căldicel.

În aceeași ordine de idei, respectiv a rigorii de bun-simț a faptului că 1+1 fac 2, nu 7, nu 1,8 și nici măcar 2,003, modelul de raționament al excepției care confirmă regula nu are cum să fie altceva ─ căci figură de stil nu este ─ decât un sofism. Regulă este o lege care se aplică unei anume mulțimi de obiecte. Orice obiect din mulțime, deci, se supune legii respective. Atunci, nu are cum să existe o excepție, adică un obiect din mulțime, deci un obiect care respectă regula, care, simultan, să nu o respecte.
Inexactitatea unei astfel de formule este relevantă nu neapărat prin ea însăși, ci prin faptul că arată cât de ușor ne rătăcim, azi, printre cuvinte.

18 noiembrie 2010

Am câştigat ...


... Premiul III la Salonul Național de Fotografie Turistică, 2010 ─ „Simboluri“, la categoria „Cadrane sfinte”. Marele Premiu a fost adjudecat de o fotografie excepțională a lui Cătălin Munteanu, care luase și Premiul I la aceeași categorie.

3 noiembrie 2010

Numărul 7 al revistei „qTp Magazine“...


...a comunităţii foto italiene omonime conţine un portofoliu cu fotografiile mele şi un mic interviu. Publicaţia se poate descărca direct (clic dreapta > Save Target As...), de aici.