8 octombrie 2017

Balade sub Ceahlău (1)


„Fotografi din trei judeţe ale ţării (Iaşi, Botoşani şi Prahova) s-au reunit într-un proiect fotografic în localitatea nemţeană Buhalniţa, comuna Hangu, din judeţul Neamţ. Acesta doreşte să promoveze frumuseţea satului Buhalniţa, biserica din localitate, şi să scoată la lumină arhitectura caselor ţărăneşti de la poalele Muntelui Ceahlău.”
http://clubulfotografiloriasi.ro/tabara-de-fotografie-in-satul-nemtean-buhalnita/ 

 



27 septembrie 2017

„Photo Story”, conferința „F64” dedicată pasionaților de exprimare vizuală


http://blog.f64.ro/2017/08/25/photo-story-conferinta-f64-dedicata-pasionatilor-de-exprimare-vizuala/

Conferința „F64 PHOTO STORY. Begin your journey” este un eveniment dedicat celor care sunt pasionați de exprimarea vizuală și doresc să-și completeze resursele pentru a trece la nivelul următor!

Joi, 5 octombrie 2017, F64 te invită la conferința „PHOTO STORY. Begin your journey”, unde vei avea ocazia să-i cunoști și să povestești despre fotografie, videografie și vlogging cu: Nick Driftwood (Ambasador Panasonic) Vlad Eftenie, Laura Mușuroaea, Andrei Baciu și Daniel Chindea.


PHOTO STORY este un concept complex, în care am îmbinat informația cu practica, noutățile cu experiența, dorința de inedit cu tehnicile clasice. Conferința se adresează iubitorilor de imagine și aduce în prim-plan o serie de subiecte actuale, dezbătute de unii dintre cei mai apreciați specialiști din domeniu.”

24 septembrie 2017

„F64 Photo Story. Begin your journey” – interviu cu Andrei Baciu



Pe blogul „F64”, interviul se află aici. 
  
  1. Bună Andrei, se apropie cu pași repezi ziua conferinței, cum te pregătești pentru acest eveniment?
            Bună, Alexandra! În bună măsură, materialul pe care îl voi prezenta este deja structurat, cu atât mai mult cu cât metafora în fotografie reprezintă un aspect care mă preocupă de foarte multă vreme. Problema reală pe care o am ține de ceea ce va trebui să las afară – e exact ca atunci când faci o fotografie: arta constă atât în ce incluzi, cât și în ceea ce alegi să excluzi din dreptunghiul fotografic. Oricum, răspunsul nu îl voi găsi decât la fața locului, în funcție de felul în care voi percepe publicul, de interacțiunea cu el, de contextul general, de starea mea de moment și așa mai departe.


  1. Spui că fotografia și poezia se contopesc. Cum anume se produce aceasta contopire, unde se termină poezia și începe fotografia?
            Se produce în mod tainic, deși nu aș crede că există limite nete între cele două. Tarkovski – și atâția alții – constată că poetul nu face decât să dea mai departe emoții și stări de dincolo de el, primite de Deasupra. În măsura în care este vrednic de aceasta, în măsura în care sufletul său (și al receptorului) sfidează gravitația și se ridică, măcar un pic, înspre cer (cuvântul „emoție” are la bază un termen latin ce înseamnă „mișcare”), artistul devine un receptacul al supravizibilului. Exact în acest punct, desigur, fotografia se poate impregna la rândul ei de poezie. Discuția este (nesfârșit de) amplă, însă extrem de simplă în același timp.


  1. De ce consideri important ca un pasionat de fotografie să participe la acest eveniment?    
            Una dintre vorbele de bază în fotografie este că, dacă vrei să faci fotografii interesante, trebuie să fii tu însuți interesant. Or, ca să hrănești această trăsătură, acest mod de a fi, trebuie să te deschizi permanent la ceea ce există înăuntrul și în afara ta, să fii pregătit să vezi lucrurile din perspective noi, să asculți și ce au alții de spus. Nu trebuie să accepți mâncare gata mestecată, categoric, însă acest tip de deschidere poate scoate la iveală idei, stări sau izvoare de inspirație nebănuite până atunci.


  1. Cu ce crezi că vor pleca participanții de la prezentarea ta?
            Ca să recurg la un truism, fiecare are identitatea sa, felul său de a fi, istoricul său fotografic și extrafotografic, așa că nu am cum să ofer un răspuns precis la această întrebare. Mi-ar plăcea, pe de altă parte, ca, la sfârșit, participanții să se aleagă subit cu o poftă nebună de a fotografia și de a se minuna de harurile Fotografiei, să fie de acord (cu mine) că o imagine poate să te facă să percepi mult mai mult decât vezi la o privire adesea prea grăbită, în fine, să fie dispuși a lega mai adânc trăirile vizuale de cele ființiale în general.


  1. Care este cea mai grea parte din a fi fotograf?
            Nici una – în ceea ce mă privește. Eu unul nu fac fotografie decât din pură pasiune, și atunci la mine termenii „uimire” și „bucurie” se potrivesc mult mai bine. Orice lucru mi s-ar părea greu, anost sau obositor (dau un exemplu la întâmplare... sau nu: trezitul dis-de-dimineață pentru a face fotografii la răsărit; doare uneori, recunosc), îmi impun să nu uit că de fapt este un privilegiu că mă ocup de Fotografie. Și ea de mine, sper eu.


  1. Unde se văd cel mai bine roadele “muncii” fotografice?
            Nu în expoziții, nu în publicări, nu în premii, nu în „like-urile” cele de toate zilele – ci în zâmbetul pe care-l văd uneori la oameni când îmi vorbesc despre bucuria pricinuită de fotografii. E, cu adevărat, un sentiment ce nu poate fi descris în cuvinte.


  1. Având în vedere că deja ai multă experiență în acest domeniu, poți spune că ai ajuns unde ți-ai dorit? Ți-ai atins țelul sau încă ești pe drum?
Iată o întrebare fundamentală (ca și celelalte, de altfel). Cred că este capitală această autoevaluare perpetuă, anume a căuta să știi mereu cine ești, unde ești, de ce ești, ce vrei etc. Acesta este păcatul nostru astăzi, nu știm cine suntem exact și mi se pare mie că nici nu prea vrem să aflăm...
Mi-am atins țelul? Da și nu, nu și da. Partea afirmativă ține de faptul că încet-încet încep să înțeleg ce vreau de la Fotografie – și ea de la mine. Partea negativă privește ideea că nu mi se pare deloc sănătos să consider că aș fi ajuns la destinație. Nu sunt nici de părere că doar drumul contează, e esențială și destinația. Însă, din moment ce am vorbit aici de valențele artistice ale fotografiei, o logică minimală arată că drumul este, practic, infinit (și mai mult de atât). Arta îl leagă pe om de Dumnezeu. Altfel n-are rost.


  1. Câteva cuvinte pentru cei care ne urmăresc, cum i-ai îndemna să fie prezenți?
Păi să fie prezenți pentru că noi, cei ce vom vorbi, suntem deținători ai adevărurilor ultime despre fotografie. La noi și numai la noi vor afla secretele ultimele ale acestui mediu. J Sau poate nu, poate, în schimb, suntem doar niște oameni care ard și respiră pentru fotografie și care, dacă nu au răspunsurile finale, să străduiesc, după puteri, ca măcar întrebările pe care le pun să fie cele corecte...