30 septembrie 2014

„O viziune a Fotografiei” – curs foto susținut de subsemnatul în Ploiești



Fotografia nu înseamnă doar momentul apasării pe buton, ci întreaga experiență care te duce acolo și, de acolo, încă mai departe. Mai mult decât megapixeli, mai mult decât tehnică și tehnici – care au, firește, și ele rostul lor –, Fotografia este, ori poate fi, o cale de relaționare cu lumea, și nu doar cu cea exterioară, ci mai ales cu cea a propriului sine. Mai mult decât un limbaj vizual – care, dacă nu îi stăpânești gramatica, te poate stăpâni el pe tine – cu oameni, animale, copaci, ape, lumină, lumini și obiecte, Fotografia este, ori poate fi, o taină capabilă a revela Rosturile cele mai adânci ale ființării.

Acestea sunt premisele cursului fotografic la care fotograful Andrei Baciu are bucuria să vă invite, cu precizarea fundamentală că funcția de căpătâi a oricărei întâlniri de genul acesteia nu este aceea de a oferi răspunsuri prefabricate mecanic ori magnific de inutile teorii sforăitoare. Nu, ci, mai degrabă, ea este aceea de a stimula acele izvoare mirabile ce abia așteaptă, în fiecare dintre noi, să fie eliberate din robia prea multor servituți cotidiene. Căci, cine știe?, dacă prin fotografie ne reînvățăm de fapt să privim, poate, prin aceasta, ne cresc șansele de a deveni noi înșine.

Cursul „O viziune a Fotografiei” va avea loc în data de 15 noiembrie, în centrul orașului Ploiești, între orele 10-18, la adresa str. George Coșbuc, nr. 13, etajul 2 (lângă Halele Centrale). Prețul participării este de 250 de lei și include un exemplar din cartea „De ce fotografia?”, prețuri preferențiale la magazinul „F64”, precum și o gustare de prânz. Numărul maxim de participanți este de 15, iar cel minim de 5.


Program (orientativ):
10 – 12.30: definiții; puterea metaforică a Fotografiei; câte ceva despre reguli; genurile fotografice; clișeul; umorul
12.30 – 13.15: pauză de prânz
13.15 – 14.45: fotografia de peisaj
14.45 – 15: pauză
15 – 17.00: nașterea unei fotografii: exemple practice – de la pregătirea de fotografiere, la editare, procesare și produsul finit; tehnici de procesare: prelucrare globală, prelucrare zonală – metode multiple; conversie alb-negru – metode multiple; idee directoare: mesajul își produce tehnica/tehnicile, nu invers
17 – 17.30: fotografia nocturnă – o metodă simplă și eficace
17.30 – 18: încheierea cursului


Procedura de înscriere este următoarea:
1. Verificați pe site-ul www.andreibaciu.ro, secțiunea „Workshops” (http://www.andreibaciu.ro/page/?pid=4), dacă mai sunt locuri disponibile la curs.
2. Virați suma de 250 de lei în contul RO92BRDE300SV34033373000, titular Baciu Andrei-Claudiu, banca BRD Ploiești.
3. Trimiteți un mail cu datele dumneavoastră de contact la adresa andreibaciu1983@yahoo.com, pentru confirmare și pentru a putea fi contactat.

Termenul limită pentru înscriere este 7 noiembrie.

Andrei Baciu este doctor în literatură al Universității București, are treizeci și unu de ani și fotografiază de vreo unsprezece. Mereu motivat de o perpetuă și consumantă încântare în fața artei scrierii cu lumină, este interesat, așa cum a ajuns să își dea seama involuntar, de poezia vizuală a obiectelor prozaice, a peisajului, a momentelor zilnice și caută să vorbească mai multe dialecte ale limbajului fotografic, însă toate rostite pe acest ton liric.

Andrei este coautor al cărții „De ce fotografia?”. Deținător de distincții obținute la diferite concursuri de profil, naționale și internaționale, a publicat fotografii și articole în majoritatea revistelor autohtone, tipărite sau doar online, de fotografie și nu numai, acestora adăugându-li-se numeroase publicații străine.

21 septembrie 2014

Viața și întâmplările din jurul podului de la Blejoi



Spune înțeleptul că, la o primă privire, anume aceea a cuiva încâlcit cu totul în mreaja feroce a aparențelor, a lumii de carne și de țărână, o piatră este doar o piatră. Apoi, pentru omul care începe să se trezească și să simtă că, dincolo de ceea ce văd ochii trupești, se află și Altceva, o piatră nu mai este o piatră. În fine, când cel ce înainte era doar un neinițiat ajunge  să respire aerul dulce al rosturilor supravizibile ce ne cheamă, de fapt, pe toți, o piatră se transformă din nou într-o piatră – tocmai pentru că, din acest punct al vieții, a ajuns să-i înțeleagă adevărata sa menire.
E drept acum, un pod nu este o piatră și, în ceea ce îl privește pe subsemnatul, nu știe nici el foarte exact dacă și cât de departe se va fi aflând pe vreo cale a devenirii. Numai că, până la urmă, picioarele, măcar, ale podului de cale ferată din Blejoi, pe care astăzi rar se mai târâie vreun tren rătăcit, sunt tot din piatră. Și, în al doilea rând, deși trec pe lângă el, pe podul paralel, de mașini, de o viață, abia de curând am început să îmi dau seama că, ați ghicit, acesta și împrejurimile sale nu sunt doar ceea ce par din viteză.
Într-adevăr, dacă, fără vreun obiectiv precis, te plimbi pe el încoace și-ncolo ori dacă te învârți în jurul lui, pe un mal sau celălalt al Teleajănului, ori chiar sub el, profitând eventual și de șoseaua care coboară dinspre drumul principal și merge puțin paralel cu râul, riști, statistic vorbind, să fii complet dezamăgit. Ba parcă te indispune și ți se lipește de cerul gurii seceta perioadelor în care nu se întâmplă nimic semnificativ, a perioadelor, cum ar veni, de lung repaus într-ale profanului.
Dar, la răstimpuri și din senin parcă, puseuri de timp fermecat inundă totul cu a lor lumină străluminie. Oameni și biciclete, păsări, câini și cai – bașca peștii din apă –, copii la joacă sau mergând la școală, adulți îndreptându-se spre serviciu pe lângă cantonul părăsit, pescari, bătrâni cu sarcini sau făcându-și de lucru, câte unul, câte doi, câte câți vrei, unii având chef de vorbă, alții nu, rar deranjați de fotograful care le dă târcoale, aceștia toți devin subit actori într-o piesă tainică în care nici măcar nu știu că joacă, însă o piesă nu mai puțin reală, pe care autorul acestor rânduri nu poate decât a se strădui să o consemneze cu ajutorul aparatului de la gât.
Căci, da, cel din urmă s-a declanșat numai atunci când a simțit acele clipe ce urcă, dinspre părelnic, înspre esență, din material, în supravizibil, de la denotativ, la metaforă. Și, cum cele de sus încep de fapt imediat de pe pământ, înseamnă că orice metaforă este, ori poate fi, o scară. Iar o scară, știm cu toții, este așa, ca un pod ridicat în picioare. Așa, un pod care tocmai a înviat dintre cei morți.