Peisaj industrial cu tractor

Chiaroscuro II

Portret cu Lore şi subsemnatul. După doi ani

Cea mai tare mică verişoară din lume! Au trecut două veri de când am văzut-o ultima oară.

Vale în fum. Chiaroscuro

#70 (foto+sophia)

În afară de lucrurile acestea, ce mi se mai pare extraordinar la fotografie este că e loc pentru toţi. Fiecare el însuşi şi în felul său*).

A plânge zâmbind, a muri râzând ─ semn al înţelepciunii supreme, cred.

Hmm... foto+sophia=?


*) În mod cu totul şi cu totul şi cu totul surprinzător :)), de pe siteurile româneşti de profil nu prea ai de unde să tragi această concluzie.

#69 („capitalism“, termen impropriu)

Două dintre principiile fundamentale ale capitalismului ─ nu cred că greşesc ─ zic aşa:

1). Dacă oferta pentru produsul tău creşte, deci dacă sunt mulţi cumpărători, atunci ridici la rândul tău preţul acestuia, ca să maximizezi profitul.
2). Dacă oferta pentru produsul tău tinde spre zero atunci e adesea mai bine să arunci pur şi simplu marfa.

Adică, în situaţia de la 1), în loc să vinzi ieftin, ca să îţi fie şi ţie bine (pentru că ai clienţi din plin şi are cine să cumpere), dar şi cumpărătorilor, preferi să măreşti preţurile. Cumpără doar cine are suficienţi bani. Şi, 2), la fel de simplu, decât să le faci amărâţilor care nu au ce pune pe masă un cadou nesperat şi să le dai pur şi simplu de pomană marfa, o arunci, o laşi să se strice, ca nu cumva să îţi fie stricată ţie piaţa de desfacere.
Pe scurt aşadar, şi fără a spune vreun lucru mare, ca să faci bani cât mai mulţi, tragi spuza pe turta ta. Or, lucrul acesta se opune în modul cel mai clar unui concept banal: bunul-simţ.

Şi aici apare, ca întotdeauna, perfidia slinoasă a cuvintelor. Termenul de „capitalism“ desemnează impropriu acest sistem economic, întrucât nu capitalul este de fapt forţa lui motrice. Banii sunt doar un obiect, şi, ca în cazul oricărui alt obiect, depinde de tine cum te foloseşti de ei. Ce stă la baza capitalismului este o altă noţiune, la fel de necomplicată ca cea de mai sus: lăcomia. Nu întâmplător, oamenii de azi nu mai caută şi nu mai sunt în stare să caute fericirea, ideal care li se pare în cel mai bun caz donquijotesc, ci se preocupă de ceva mult mai palpabil, plăcerea. Cât este de normal acest lucru o sugerează o statistică prozaică precum rata divorţurilor, de pildă*).

Totuşi, sunt de acord cu Patapievici când spune că, dintre toate, acest tip de organizare socio-financiară reprezintă cel mai mic compromis. Problema e că aici tindem să ne oprim, gândind poate că, de, asta e**), satisfăcuţi că am ajuns la răul cel mai mic. Dar aceasta înseamnă, să fim serioşi, doar să ne dăm după deget, să băgăm ca struţul capul în nisipul călduţ şi să uităm că, deşi cel mai mic, ─ chestie din nou banală ─ capitalismul tot un rău rămâne, fie că ne convine, fie că nu.



*) Cristian Tudor Popescu: astăzi, ştirile esenţiale apar undeva, într-un colţ de pagină. Drept exemplu, el oferă un articolaş de subsol care arată că, din cauza alimentelor pline de E-uri, corpul uman nu mai putrezeşte cum trebuie în pământ.
**)Daca tot am amintit de Don Quijote, atunci această atitudine e cât se poate de demnă de 'realismul' mic, mic, meschin şi care degrevează de orice răspundere imediată al lui Sancho Panza.

Râul de ceaţă. Sfârşit de vară pe Valea Arieşului

Călătoria

Căsuţa de sub Carul Mare II. Cadru intim