30 aprilie 2010
28 aprilie 2010
26 aprilie 2010
Să-numesc-aceste-poze-„Atitudini”-sugerând-că-sunt-o-metaforă-a-alegerilor-existențiale-pe-care-noi-și-semenii-noștri-le-facem-ar-suna-poate-prea-...
...nu-știu-cum-deci-am-să-le-las-pur-și-simplu-fără-titlu-ha-ha
23 aprilie 2010
22 aprilie 2010
21 aprilie 2010
20 aprilie 2010
19 aprilie 2010
15 aprilie 2010
13 aprilie 2010
10 aprilie 2010
Galeria „Modern Photography 101”...
...vinde de acum și fotografii de-ale mele. Tehnologia de imprimare este Durst Lambda, iar fotografiile, în ediții limitate, au latura mare de 90 cm sau de 120 cm. MOPHO101. :)
4 aprilie 2010
#87 (Alfa și Omega)
Pentru laic, Ortodoxia nu e doar post şi rugăciune, doar bătut
mătănii la tine în camera ta de bloc. Nu doar asta mântuieşte. Lucrul bun mântuieşte. Să faci un lucru bun mântuieşte. De ce? Pentru că nu poţi face nici un lucru bun fără ajutorul lui Dumnezeu, fără mila şi harul lui Dumnezeu: „Fără Duhul Sfânt nu poţi să faci nici măcar o ciorbă,” spunea părintele Galeriu. A face un lucru bun înseamnă a-l face de la început la sfârşit. A lua de la bun începu şi a duce la bun sfârşit. Or cine e Alfa şi Omega întregii firi? Cine e Cuvântul de la început şi de la sfârşit? A face un lucru bun înseamnă a-l primi de la Hristos, a-l lucra întru Hristos pentru a-l duce la bun sfârşit în Hristos.
A-l lua de la Hristos înseamnă a lucra pentru că aşa ne-a rânduit
Dumnezeu în această lume. Şi pentru că ne-a rânduit, ne-a dat şi
anumite vocaţii, chemări, înclinaţii, talente. Şi de aceea am spus că părinţii nu trebuie să-şi „aranjeze” copiii, ci să-i ajute să-şi urmeze vocaţia. Pentru că talentul e „dar de la Dumnezeu”: e talant. Şi trebuie să lucrăm, cu ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu, pentru Dumnezeu. Şi a lucra pentru Dumnezeu înseamnă a lucra nu pentru noi, ci pentru aproapele, pentru familie, pentru prieteni, pentru vecini, pentru duşmani. Lucrezi ca să trăieşti, lucrezi ca să trăieşti întru Hristos, lucrezi ca să poţi face bine, lucrezi ca să faci milostenie. Actualul dispreţ arătat lucrului în lume are drept urmare, în România, abandonarea vieţii reale, cotidiene, tuturor ticăloşiilor şi mafioţilor şi înmulţirea falşilor profeţi, a „fachirilor” ortodocşi. Ne trebuie, în Biserică, nu mai multă lumină, că de „iluminaţi” sântem sătui, şi lumina candelei şi a lumânărilor de ceară curată e bună, dar mai mult aer! Mi-e teamă că în aer atât de stătut şi cu obloanele atât de bine trase, nici Sfântul Duh nu va mai avea pe unde sufla.
Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici, Măsura vremii: îndemn la normalitate, Editura Predania, 2009, pp. 149-151.
mătănii la tine în camera ta de bloc. Nu doar asta mântuieşte. Lucrul bun mântuieşte. Să faci un lucru bun mântuieşte. De ce? Pentru că nu poţi face nici un lucru bun fără ajutorul lui Dumnezeu, fără mila şi harul lui Dumnezeu: „Fără Duhul Sfânt nu poţi să faci nici măcar o ciorbă,” spunea părintele Galeriu. A face un lucru bun înseamnă a-l face de la început la sfârşit. A lua de la bun începu şi a duce la bun sfârşit. Or cine e Alfa şi Omega întregii firi? Cine e Cuvântul de la început şi de la sfârşit? A face un lucru bun înseamnă a-l primi de la Hristos, a-l lucra întru Hristos pentru a-l duce la bun sfârşit în Hristos.
A-l lua de la Hristos înseamnă a lucra pentru că aşa ne-a rânduit
Dumnezeu în această lume. Şi pentru că ne-a rânduit, ne-a dat şi
anumite vocaţii, chemări, înclinaţii, talente. Şi de aceea am spus că părinţii nu trebuie să-şi „aranjeze” copiii, ci să-i ajute să-şi urmeze vocaţia. Pentru că talentul e „dar de la Dumnezeu”: e talant. Şi trebuie să lucrăm, cu ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu, pentru Dumnezeu. Şi a lucra pentru Dumnezeu înseamnă a lucra nu pentru noi, ci pentru aproapele, pentru familie, pentru prieteni, pentru vecini, pentru duşmani. Lucrezi ca să trăieşti, lucrezi ca să trăieşti întru Hristos, lucrezi ca să poţi face bine, lucrezi ca să faci milostenie. Actualul dispreţ arătat lucrului în lume are drept urmare, în România, abandonarea vieţii reale, cotidiene, tuturor ticăloşiilor şi mafioţilor şi înmulţirea falşilor profeţi, a „fachirilor” ortodocşi. Ne trebuie, în Biserică, nu mai multă lumină, că de „iluminaţi” sântem sătui, şi lumina candelei şi a lumânărilor de ceară curată e bună, dar mai mult aer! Mi-e teamă că în aer atât de stătut şi cu obloanele atât de bine trase, nici Sfântul Duh nu va mai avea pe unde sufla.
Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici, Măsura vremii: îndemn la normalitate, Editura Predania, 2009, pp. 149-151.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)