Andrei Baciu: mai 2010

Cea mai mare păcăleală e să crezi că lucrurile sunt incredibil de complicate, când de fapt ele sunt simple și de bun-simț. Nu am auzit pe nimeni care să vorbească cu voce tare, astăzi, despre Hristos, atâta și atâta de autentic și, implicit, de frumos precum o face Dan Puric. Cine vrea cu adevărat să îl înțeleagă, de aici trebuie să plece. Toți isteții acestui pământ, vorba lui Ioan Alexandru, care se grăbesc să îl critice cu argumente care mai de care mai stupide („Cărțile lui s-au vândut în 80 000 de exemplare, ca și Dan Brown și Mihaela Rădulescu - deci sunt la fel de vulgare”. Un astfel de argument vădește ori prostie pură, ori rea-intenție: da, s-au vândut în 80 000 de exemplare, dar cui? Și ce mesaj și, subiacent, ce efect au ele?), nu vor înțelege niciodată despre ce e vorba (și dacă nu înțeleg, nu o fac pentru că pleacă exact de la foarte convenabila premisă că nu e nimic de înțeles) dacă nu se străduiesc să priceapă cum se raportează Puric la Adevăr, adică la Hristos. De pildă, mai jos (de la minutul 30:00)