30 iulie 2013

„De ce fotografia?”, de Andrei Baciu, Cristina Țintă și Dorin Bofan




„De ce fotografia?”, de Andrei Baciu, Cristina Țintă și Dorin Bofan


Publicată de Editura Filos, cartea „De ce fotografia?” este un proiect editorial extrem de interesant, o radiografie a modului de a gândi despre fotografie la început de secol XXI, în România. Fotografia văzută drept cale, întâlnire, joacă, vis, refugiu, căutare personală, libertate, necesitate, arhivă de stări interioare, mod de exprimare sau chiar mod de viață, într-o suită de eseuri, gânduri și interviuri care vă vor aduce față în față cu întrebarea cheie: de ce fotografia?

„Ceea ce ne interesează este a-tot-puternicul cum(?), cel cu zeci de mii de răspunsuri, cu sute de mii de păreri și milioane de exemple vizuale. Cel departe de a fi întrebarea corectă. Ceea ce ar trebui să ne intereseze este de ce. De ce fotografia? De ce fotografiez? Din acest punct ar trebui să pornească (sau nu) orice demers fotografic. Dar, de cele mai multe ori, tocmai acest aspect este omis. Rezultatul? Milioane de oameni rătăciți, care caută să afle cum, fără să știe - de fapt - de ce. Sufletul ascunde promisiuni, argumente și nevoi pe care, eventual, și cu puțin noroc, doar le intuim. Rareori acționăm. Nici măcar nu ne pasă...
Din această carte nu veți afla cum. Nici de ce. Această carte vă va ajuta să vă descoperiți propriile răspunsuri, printre rândurile și cuvintele autorilor. Mai devreme sau mai târziu, veți renunța la cum. Firesc, în acel moment, va interveni de ce... ” (Cristina Costieanu)
Informații despre carte
Autori: Andrei Baciu, Cristina Țintă, Dorin Bofan 
Prefață: Cristina Costieanu
Pagini: 270 
Site de comandă: http://www.foto4all.ro/decefotografia/ 
Editura: Filos

Despre autori
Andrei Baciu s-a născut la 24 octombrie  1983, locuieşte în comuna Măgurele, județul Prahova și este doctor în literatură şi profesor la un liceu din apropiere. A  publicat fotografii și articole în majoritatea revistelor autohtone, tipărite sau doar online, de fotografie și nu numai: Foto4All, Photo Magazine, Foto-Video digital, Revista Satul, Photo Travel,foto-magazin.ro, liternet.ro, avola.ro, fotografa.ro, mixuldecultura.ro. Acestora li se adaugă publicaţii străine precum Fotoblur, The Photo Paper, F-Stop, qTp Magazine, World Photographers' Summit, 210 Photographers. 1X2 (1x.com) sau 591photography.com. A fost nominalizat și a câștigat o serie de premii la competiții precum: Black & White Spider Awards, IPA (International Photography Awards), Digital Camera Photographer of the Year, British Romanian Chamber of Commerce Photo Competition etc.     www.andreibaciu.ro

Cristina Țintă s-a născut la 28 februarie 1984, în Târgoviște. A urmat  Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, însă pasiunea pentru fotografie a făcut-o să se apropie tot mai mult de acest domeniu. În prezent este redactorul șef al revistei online de fotografie FOTO4all. Este de asemenea co-autoarea unei serii de ebook-uri despre fotografie apărute în colecția FOTO4all Ghiduri practice. A  publicat fotografii și articole în revistele din România și nu numai , tipărite sau doar online: Foto-Video digital (2008), Photo Magazine (2006 și 2009), Ziarul Financiar, avola.ro, World Photographers Summit, The Photo Paper, F-Stop, Your Local Guradian, 591photography blog.  A fost nominalizată și a câștigat o serie de premii la competiții precum: Black & White Spider Awards 2012, IPA (International Photography Awards) 2012, Photography Masters Cup 2012 – The Color Awards, Organisacion Astronomica Cantabra Constest, Fotogeografica, Astrofoto etc. A participat la numeroase expoziții personale sau de grup, atât în țară cât și în străinătate.

Dorin Bofan s-a născut la 28 august 1984 în Piatra Neamţ şi locuieşte în Târgu Mureş. A absolvit ca economist în cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Fotografiile sale şi o serie de interviuri au apărut în reviste tipărite sau online ca National Geographic România, Photo Magazine, Foto-Video, FOTO4all, Photo Travel, foto-magazin.ro, whytake.net şi altele. A participat şi la câteva concursuri de fotografie, câştigând sau fiind în lista scurtă la International Photography Awards, Veolia Environnement Wildlife Photographer of the Year, Fotogeografica şi Milvus Photo Contest. Expoziţia Spiritul Înălţimilor, realizată împreună cu doi buni prieteni şi oameni de munte, a ajuns la Bucureşti, Sibiu, Cluj-Napoca şi Braşov.