Întâmplări cu un stâlp

Peisaj triplan la răsărit

#124 (despre fotografia de peisaj)

Mai mult decât alte genuri fotografice, peisajul activează în sufletul privitorului organul contemplării. Pentru omul (post)modern, apăsat de stringența atâtor părelnice obiective, în fapt izvorâte dintr-o viziune consumist-materialistă ce își dă singură verdictul prin înseși efectele sale reale, întoarcerea, fie și fulgurantă – atât cât durează și cât e posibil astăzi să privești o fotografie –, la seninătatea solemnă și grandoarea, paradoxal, atât de smerită a naturii, poate reprezenta o șansă de a-și reaminti. A-și reaminti că, neîntâmplător, vechii greci au numit universul întreg „cosmos”, adică „frumos”, și că, prin urmare, totul are un Rost ce depășește puterea de pătrundere a omului, oricât de superlativ ar gândi el despre sine. Tot astfel, un rost supravizibil are și faptul că o mare parte a fotografiei de peisaj se face dis-de-dimineață, la răsărit. Or, ca să rezumăm toate cele de mai sus, acesta este momentul când Dumnezeu binecuvintează o nouă zi – iar fotograful este și el acolo, ca să dea de știre mai departe.

Dimineață în verde

Batalion în marș

Peisaj de vară în verde, cu căpițe, cioban și oi mici

#123 (fotografia alb-negru)

Fotografia alb-negru, se știe, esențializează, elimină culorile din fața obiectivului și reduce lumea la linii, suprafețe, texturi, forme și nuanțe de gri ― dar și la străluminări ale acelui altceva de dincolo de vălul maya al aparențelor. Poate că aceasta mă fascinează, fie și la nivel subconștient, la acest tip de exprimare vizuală, anume capacitatea de a revela, în chip anamnetic, ideea, arhetipul, adică o parte din instrumentarul Arhitectului divin. Mai mult decât orice, mă farmecă darul său de a mărturisi Lumina și felul în care aceasta se răsfrânge în lume.

Acesta este, socotesc, și motivul pentru care atât de poeticul paradox al fotografiei alb-negru reprezintă, în aceeași măsură, un detoxifiant foarte necesar. Căci, într-adevăr, fotografia alb-negru e cât se poate de reală, nefiind însă conformă cu imediatul perceptibil, pe care, deși pare a-l trăda, îl explică de fapt; e autentică, fără a fi, la o primă parcurgere, adevărată; în fine, pare a fi incoloră, dacă nu de-a dreptul lividă emoțional, dar are potențialul de a deștepta izvoare de curcubee sufletești pe care nu le bănuiai a adăsta în tine.