Al patrulea e-book al subsemnatului publicat de Editura Liternet: „Într-o gară. Meditație în doisprezece pași”

Dragi prieteni, după „La Bunica”, „Hibernal haiku” și „Cai. Bucăți lirice”, am bucuria să vă prezint noul meu e-book. Mai scurt decât celelalte, însă nu mai puțin greu de sens (cel puțin așa îmi place să cred, mai ales că țin extrem de mult la el), se numește „Într-o gară. Meditație în doisprezece pași”, are fotografii și text semnate de subsemnatul, este prefațat de Claudius Dociu și publicat de Editura LiterNet.

Le mulțumesc foarte, din nou, lui Răzvan Penescu, creatorul LiterNet, și lui Claudius Dociu, care m-a onorat prin întocmirea prefeței acestei mici cărți electronice.

Mai mult decât orice alt fel de modalitate de prezentare pe calculator a unei serii fotografice, cartea electronică are puterea de a oferi experienţa vizuală cea mai intensă şi mai captivantă. Vă invit, așadar, să descărcați fișierul de la adresa: http://editura.liternet.ro/carte/334/Andrei-Baciu/Intr-o-gara-Meditatie-in-doisprezece-pasi.html.

O singură rugăminte am: când deschideți PDF-ul, bifați „Remember my choice for this document” și apăsați „yes” pentru a-l vizualiza pe tot ecranul. Ca să-l vedeți, nu vă trebuie decât programul Adobe Reader.

Dacă vă place și credeți că merită, m-aș bucura, firește, să dați de știre mai departe. :)

Din Țara Chiciurii (cu galben, cu albastru, sub Soare nou, măiastru) (1)

Pastorale pe un plai

Peisaj cu vale în flăcări

„Ce să vă spun? Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomații croiesc carte și rezbele, zugrăvesc împărății despre cari lui neci prin gând nu-i trece, iubesc acest popor care nu servește decât de catalici [catalige] tuturor acelora ce se-nalță la putere, popor nenorocit care geme sub măreția tuturor palatelor de gheață ce i le așezăm pe umeri.”

„Dar d[omnilor]! mi-e rușine să fiu român! Dar ce fel de român! Român care vrea a-și fi însușit monopolul, privilegiul patriotismului și-a naționalităței – așa român de paradă mi-e rușine să fiu. Naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima și nu vorbită numai cu gura [...] Iubesc poporul românesc fără a iubi pe semidocții și superficialitățile sale.”

Mihai Eminescu