Andrei Baciu: decembrie 2019

24 decembrie 2019

„Fetița căreia nu îi plăceau temele”, e-book la LiterNet.ro

În Ajun, un nou e-book fotografic la care am avut bucuria să colaborez: „Fetița căreia nu îi plăceau temele”, de Marius Cinteză și Ilinca Bernea.

Mirabil lucru, fotografia! Într-un dreptunghi colorat sau, nici atât, în alb, negru și griurile dintre ele, încap adesea mult mai multe decât am crede. Încap portrete și oameni întregi, încap ființe și peisaje, lumini, umbre și exaltări, încap, una peste alta, trăiri și emoții prin care privitorul se poate întâlni, în ultimă instanță, cu sine însuși.

Privind prin vizorul aparatului său, fotograful trebuie să ia decizia fundamentală de a selecta ce lasă să intre în cadru și, nu mai puțin important, ce lasă în afara acestuia. Arta scrierii cu lumină este o artă a decupării. Și nu doar a spațiului, ci și, din moment ce tot fotograful alege când să apese efectiv pe buton, a timpului. Chestiunea se complică și mai mult atunci când vorbim de fotografia conceptuală, un gen greu de practicat și rar realizat cu succes pe ale noastre meleaguri fotografice, întrucât autorul decide aici absolut tot ce apare în imagine. El nu lucrează cu „materialul clientului”, ca în fotografia de peisaj ori cea documentară, ci devine, singur, ca să păstrăm metafora, atât cumpărător, cât și client, cu tot cu materialul pe care trebuie să-l aducă de acasă.

Eseul vizual al lui Marius Cinteză constituie în aceste condiții o reușită neîndoielnică. Însoțite, sincretic, de textul atât de inspirat semnat de Ilinca Bernea, fotografiile nu doar că încheagă coerent un mesaj, ci reușesc să transmită mai mult decât arată, să emită, așa zicând, sensuri la mai multe niveluri de semnificație, nu altfel decât pe măsura celui care dorește să stea să le asculte povestea. În fond, aceasta-i o trăsătură de bază a oricărei povești.

Un prim motiv al reușitei eseului de față se naște, aș crede, dintr-unul din acele principii de viață pe care (avem impresia că) le știm atât de bine încât cel mai adesea riscăm să le uităm. Tradus în limbajul fotografic, el constă în faptul că nu poți face fotografii bune decât lucrurilor pe care le cunoști cu adevărat. De cunoscut, însă, nu cunoști cu adevărat decât ceea ce iubești. Or, din momentul în care fotograful nostru și-a adus în vizor, așa cum mi s-a șoptit din regie, propria fiică, păstrându-și în același timp obiectivitatea creativă, el s-a angajat deja pe un traseu câștigător.

Apoi, „Fetița căreia nu îi plăceau temele” posedă o triplă natură ludică. Jocul de-a gospodina al Mirunei, jocul lui Marius cu ea și cu fotografia și jocul în sincron al Ilincăi Bernea cu toți cei de mai sus și cu textul oferă, toate, o limpede sinceritate eliberatoare. Iar din cea din urmă izvorăște, în mod natural, autenticitatea, atât de necesară oricărei creații artistice. Așa se face că, deși cu mesaj moral, eseul nu este didactic și, deși conceptual, el nu pare forțat sau contrafăcut.

În fine, din punctul de vedere al tehnicii fotografice, să sesizăm că autorul nu a folosit un obiectiv obișnuit, ci unul cu focalizare selectivă, un Lensbaby. Spre deosebire de unul cu parametri pe care îi socotim „normali”, acest obiectiv îi permite fotografului să își aleagă mult mai creativ zona de clar și, implicit, zonele de neclaritate optică. Ei bine, o astfel de găselniță tehnică comportă întotdeauna, ca orice alt artificiu, riscul de a fi folosită pentru ea însăși. În loc să servească transmiterii prin ea a mesajului, acesta nu s-ar putea vedea bine tocmai de ea, din cauza ei (vezi, în fotografie, erupția de peisaje kitsch la apariția, acum câțiva ani, a tehnicii intervalului dinamic ridicat – renumitul HDR).

Nu este cazul, din fericire, aici. Spațiile neclare din fotografii parcă topesc duritatea fizică a colțurilor și a marginilor. Îmblânzesc, așadar, asperitățile efemere ale lumii și lasă un spațiu mai mare pentru gânduri, stări și emoții. Ceea ce ne doresc și nouă, privitorilor acestui minunat album electronic.

Andrei Baciu