2 decembrie 2007

6+1


Aşa mor eu, câte un pic, câteodată. Câte odată. Cât e o dată.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Lasa-ma sa preiau si eu intrebarea unui alt copil de gradinitza: unde e culorile?


Si mai ales... cand imi dai si mie pozele?

Andrei spunea...

Esti obsedat de colori, am inteles! Ei bine, eu nu! Eu sunt din ce in ce mai obsedat de nonculori.:)) 'cromomaniacule'!

Pai pozele ti le dau cand ne vedem... Cand ne vedem ? :)

iss spunea...

Timp mult, mult prea mult timp liber. Si dorinta de a vedea, de a intelege, de a fura putin din ceilalti.

Asa ca am ajuns la tine, fara intentie.
Am citit, am privit...mai am de citit si de privit. Dar ma opresc aici, la "asa mor eu..." O imagine de o intensitate prinsa undeva intre macabru si dureros de frumoasa; la niste cuvinte fericite in tristetea lor.

Si trecand de pupincurisme, de falsitati stupide si cuvinte spuse de dragul de a fi spuse... esti genial.

Cu respect,

Andrei spunea...

La fel de autentic incerc si eu sa iti spun ca nu e bucurie mai mare decat cand cineva imi spune ca ce fac eu il atinge, acolo, undeva... Ca simte si el bucuria pe care am simtit-o eu.
Si la fel de lipsit de falsitate iti spun si eu ca nu sunt genial- sau, daca sunt, atunci toti suntem sau avem aceasta potentialitate data de la Dumnezeu - ci doar putin atent si... norocos.

Andrei