Lore

Strict fotografic vorbind, nu ştiu dacă acest cadru este neapărat o capodoperă. Nu pot pur şi simplu disocia între valoarea artistică absolută şi propria subiectivitate afectivă. Şi, în acest caz, nici nu vreau. Lore.

Cu Domnul

de Ademar Barros

Am avut un vis în noaptea de Crăciun.

Mergeam pe o plajă, iar Domnul păşea alături de mine.

Paşii ni se imprimau în nisip, lăsând o urmă dublă: una era a mea, cealaltă a LUI.

Atunci mi-a trecut prin minte ideea că fiecare din paşii noştri reprezenta o zi în depărtare.

Dar am observat că în anumite locuri, în loc de două urme, nu mai era decât una singură.

Am revăzut filmul vieţii mele.

Ce surpriză!

Locurile în care nu se vedea decât o singură urmă

corespundeau cu zilele cele mai întunecate ale existenţei mele:

zile de nelinişte şi de rea voinţă,

zile de egoism sau de proastă dispoziţie, zile de încercări şi de îndoială,

zile de nesuportat...

Zile în care şi eu fusesem de nesuportat. Şi-atunci, întorcându-mă spre Domnul, am îndrăznit să-I reproşez:

"Totuşi, ne-ai promis că vei fi cu noi în toate zilele!

De ce nu Ţi-ai ţinut promisiunea?

De ce m-ai lăsat singur în cele mai grele momente din viaţă, în zilele când aveam cea mai mare nevoie de Tine?..."

Iar Domnul mi-a răspuns:

"Dragul meu,

zilele pentru care n-ai văzut

decât o urmă

de paşi pe nisip,

sunt zile în care te-am purtat pe braţe."

#30 (!)

Doar două cuvinte: Dan Puric are site ! (Deci, iată, şi el egxzistă :)) .)

#29 (3:2)

Formatul 3:2 al SLR-urilor are un quelque chose special. Mult mai apropiat de felul în care vede ochiul uman (faţă de VGA-ticul 4:3, evident), te face să te simţi cumva mai "acasă"... Pesemne omului nu îi e dat degeaba să tindă a antropomorfiza totul. Poate totul pleacă de la acel "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul".
Din nefericire, cu primul imperativ au avut protopărinţii probleme. Cum s-or fi simţind Adam şi Eva acum, ştiind că din cauza greşelii lor omenirea întreagă, urmaşii lor, sunt prin definiţie victime (e drept, însă, cu atât mai mult potenţiali eroi) ale suferinţei ori ale propriei incapacităţi de a-l recunoaşte pe Acela ? Cel puţin din felul în care noi, cei de azi, vedem lucrurile, trebuie să fie groaznic.
Oricum, legat de asta, socot că bine zice Abatele Pierre că e total nefericită sintagma de "păcat originar", stigmat ce ne urmăreşte încă de la naştere, preferând-o în schimb pe cea de "rană originară", eliberând fiinţa umană post-edenică de o vină care, orice s-ar spune, îi este mai degrabă excesiv atribuită.

#28

Care este motivul pentru care reacţia iniţială a oamenilor care văd o fotografie cu propria persoană este aceea de a zâmbi ? Bine, nu toţi fac asta, însă aceasta îmi pare că ar fi tendinţa instinctuală. De ce, dintre toate reacţiile afective posibile, întâia este cea a zâmbetului / a bucuriei ? Mi se pare un lucru cât se poate de interesant.

Dacă tot sunt aici – de ce înjură oamenii ? Pronunţând cuvinte de care ştii sigur ca sunt interzise încerci să echilibrezi cumva vreun prejudiciu personal ? Hmmm…

#27

Petre Ţuţea: „Doar animalele şi sfinţii nu au nevoie de citit cărţi”.

Ce mi se pare interesant e că, adesea, scrierile însele ale şerpilor, năpârcilor, câinilor (în sens peiorativ, evident; mă simt obligat să adaug acestea din respect pentru căţeaua mea, Ema) ori ale elefanţilor sunt mult mai populare decât cele ale sfinţilor. Pam, pam!

Răscruci

Verde crud

Umbre. Şi lumini

#26

Evident că citatul din Horia Bernea pe care îl folosesc drept motto al blogului meu nu este, în fond, decât o concesie făcută timpurilor de acum (în accepţiunea cel mai eshatologic posibilă ). Cuvintele artistului plastic român săvârşit relativ de curând din viaţă nu constituie altceva decât o perifrază a unui enunţ mult mai scurt şi compus din vocabule – e drept, doar în aparenţă – mult mai nepretenţioase...

[Decor]

Prin poieni

În asfinţit

La fereastră V

În amurg

Odihnă