Cu Domnul

de Ademar Barros

Am avut un vis în noaptea de Crăciun.

Mergeam pe o plajă, iar Domnul păşea alături de mine.

Paşii ni se imprimau în nisip, lăsând o urmă dublă: una era a mea, cealaltă a LUI.

Atunci mi-a trecut prin minte ideea că fiecare din paşii noştri reprezenta o zi în depărtare.

Dar am observat că în anumite locuri, în loc de două urme, nu mai era decât una singură.

Am revăzut filmul vieţii mele.

Ce surpriză!

Locurile în care nu se vedea decât o singură urmă

corespundeau cu zilele cele mai întunecate ale existenţei mele:

zile de nelinişte şi de rea voinţă,

zile de egoism sau de proastă dispoziţie, zile de încercări şi de îndoială,

zile de nesuportat...

Zile în care şi eu fusesem de nesuportat. Şi-atunci, întorcându-mă spre Domnul, am îndrăznit să-I reproşez:

"Totuşi, ne-ai promis că vei fi cu noi în toate zilele!

De ce nu Ţi-ai ţinut promisiunea?

De ce m-ai lăsat singur în cele mai grele momente din viaţă, în zilele când aveam cea mai mare nevoie de Tine?..."

Iar Domnul mi-a răspuns:

"Dragul meu,

zilele pentru care n-ai văzut

decât o urmă

de paşi pe nisip,

sunt zile în care te-am purtat pe braţe."