r e m e m b e r | m e

Emoţie de astă-vară

Să fie într-o lume perfectă nevoie de artă ?
Nu, adică nu de modificarea steril abstractizantă a elementelor realităţii, care e mai mult decât suficientă. Omul (post)modern simte totuşi nevoia sa facă asta deoarece organul său de percepţie şi interpretare a universului se află într-o continuă alterare şi îndepărtare de Origini - de la Paul Evdokimov citire.
Da, întrucât fiinţa umană este prin definiţie coparticipantă la ontos şi/sau la întreg cosmosul pe care a fost chemată să-l stăpânească.

Gramatică banală

Pl. - Bv., 107 km II

Pl. - Bv., 107 km

Compus emoţional tomnatic

#36

Orice tip de judecată, complexă ori simplă, şi orice sistem de gândire, construit dintr-un demers voluntar sau nu (oricare om are un astfel de sistem) sunt elaborate pe baza unui şir de raţionamente de tot felul - silogisme, analogii, comparaţii etc. Cu alte cuvinte, opiniile omului despre sine şi despre ceea ce îl înconjoară au, din punctul său de vedere, o anumită justificare.

Dar. Sub toate silogismele şi cohorta pestriţă a diverselor soiuri de raţionament – fie că e vorba de găsirea Elodiei sau de existenţa extratereştrilor, fie de validitatea sistemului filozofic al lui Platon –, se află cel puţin o presupoziţie peremptorie, o propoziţie cu caracter axiomatic, percepută ca pe cât de evidentă, pe atât de indemonstrabilă prin argumente logice.

Şi, atunci: ce „organ” intern asigură justeţea unui astfel de enunţ de netăgăduit ? Ce îmi spune mie, altfel zis, că ceea ce eu socot prea evident ca să mai aibă nevoie de a fi demonstrat este realmente corect ? Când pot fi sigur că respectivul „organ” de percepţie este sănătos şi că deci chiar mă pot bizui pe el ?

Era o sintagmă…

Marină

Proiectul fotografic "R500"

de Andrei-Claudiu Baciu

Există în apriga – şi cu atât mai frumoasa – luptă cu sinele (vai, ce sintagmă, azi, desuetă şi patetic-rizibilă, nu ? să folosesc însă alta ar însemna să comit o autotrădare) momente când ai senzaţia că drumul pe care îl ai în faţă duce inevitabil spre o fundătură. Aşa începusem şi eu să cred când, din motive ce ţin de insidioasa realitate a constrângerilor mărunte, simţeam o profundă nemulţumire, legată de faptul că nu pot pleca în locurile mai mult sau mai puţin exotice unde (acolo şi doar acolo) văzusem eu că se pot face fotografii. Mă rog, Fotografiile.

Dar fundăturile nu reprezintă neapărat sfârşitul tuturor căilor. Astfel că, forţat de nevoia acută de a apăsa butonul declanşator al aparatului, pe de o parte, şi pe de altă parte, limitat atât de timpul întotdeauna aşa de scurt pe care îl puteam dedica acestei obsesii consumante cât şi, implicit, de spaţiul pe care îl puteam parcurge, a trebuit să mă descurc cu ce am. Şi aşa am început să plec la pozat – ori de câte ori de câte ori se putea şi simţeam nevoia – pe străzile şi uliţele satului în care locuiesc (Măgurele, Prahova), pe câmpul din apropiere ori chiar în propria curte sau locuinţă. În acest chip, obligat de împrejurări, mi-am dat seama că ce părea la început o încătuşare nedreaptă este de fapt un uriaş noroc. Norocul de a-mi aminti că numele dat de vechii greci întregului univers, din care face parte, da, chiar şi meschinul meu perimetru de căutări fotografice, este acela de „cosmos”, adică „frumos”. Că cel din urmă există aşadar peste tot şi aşteaptă străduinţele subsemnatului, pretins artist, să îl descopere, pe el şi puzderia-i întreagă de valori congenere.

Acestea sunt originile Proiectului fotografic „R500”. Numele său indică raza de cinci sute de metri a cercului pe suprafaţa căruia au fost realizate imaginile. Centrul respectivului loc geometric este camera unde locuiesc sau, mai exact, biroul unde se află calculatorul, punctul terminus al experienţelor mele fotografice. (Sau poate nu. Fotograful trebuie să fie fotograf mereu, nu doar când are aparatul cu el sau îşi priveşte creaţiile.)

Datele de sub fiecare cadru reprezintă, bineînţeles, numai nişte aproximări. Autorul lor le-a dorit cât mai apropiate de realitate, dar ele trebuie privite mai degrabă ca un pretext decât ca un scop în sine.

[Clic aici sau descarcă fişierul PDF de dincoace. Vizualizare optimă la zoom 75% :) ]

[Câte ceva despre „R500“ în „PHOTO magazine“, aici.]

Gri

Pete