26 iunie 2009

#61 (despre educaţie)

- şcoala/educaţia sunt necesare fiinţei umane. „Teacher, leave our kids alone!“ (interpretat la propriu) - o inepţie. Un copil crescut de animale nu se comportă ca un om, ci ca un animal

dar

- şcoala nu trebuie să vâre pe gât cât mai multe cunoştinţe, ci să favorizeze cunoaşterea
- nu în primul rând transmiterea de la profesor la elev a unor informaţii gata mestecate, ci mai degrabă cultivarea dorinţei personale de a cunoaşte, fiecare după talanţii săi
- se vorbeşte mereu de inteligenţă, dar nu pomeneşte nimeni de înţelepciune - extrem de inteligent a fost şi Hitler; inteligenţa e o condiţie necesară, dar nu suficientă
- se predau zeci de pagini de comentarii literare, dar fără a le da şansa elevilor înşişi să creeze — şi nu pentru a face din fiecare dintre ei genii artistice, ci pentru a le arăta în primul rând că a crea înseamnă a te îndumnezei
- şcoala — mijloc, nu scop în sine; la fel, notele şi cărţile
- profesorii, cu cât sunt mai sus pe scara educaţională, cu atât tind să se socotească stăpâni absoluţi ai cunoaşterii — atitudine care nu face decât să dovedească faptul că ce posedă ei în realitate sunt doar cunoştinţe. De ce? Da, în cărţi se află cunoştinţe din care poţi să obţii cunoaştere. Dar pentru asta nu e suficientă lectura, ci acţiunea efectivă, personală.
- educatorul, copleşit narcisistic de propria-i imagine, ajunge să vrea să îi facă pe cei educaţi să devină asemeni lui, să-şi creeze discipoli şi şcoli de gândire. Dar nu acesta este scopul. Scopul adevărat al profesorului este de a-i ajuta pe elevi să devină ei înşişi. Restul ţelurilor — doar subordonate acestuia; fără el: mofturi, nimicnicii
- educaţia, până la a forma specialişti, trebuie să formeze în primul rând oameni, oameni întregi. Însă, mai întâi, lucru necuantificabil de nicio diplomă, trebuie ca formatorul însuşi să fie om.

16 iunie 2009

#60 (teorii, superstiţii, poveşti şi povestiri)

Legat de ce ziceam aici. Anume că, strict logic şi de bun-simţ, a respinge 'ipoteza Dumnezeu' deoarece ar fi o superstiţie retrogradă reprezintă în realitate ceva mult mai ne-raţional decât a lua de bună orice pretinsă informaţie 'ştiinţifică'. Că de-abia în al doilea caz avem de-a face de fapt cu o superstiţie îmbrăcată în hainele unei pseudocunoaşteri, un sfertodoctism ce, în loc să ştie, are doar impresia că ştie, ceea ce e mult mai grav.

Ei bine, un argument al inexistenţei lui Dumnezeu zice-se că este teoria evoluţionistă. (Mă refer la mentalitarul comun, la ce aud în contexte curente, de zi cu zi. Rândurile de faţă deci, îmi permit să atrag atenţia, trebuie receptate cu discernământ şi cu simţul nuanţei.)

O dată, e drept, făcând nişte concesii dogmatice, însă, la o adică, neesenţiale în raport cu miza discuţiei, — existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu —, (1) chiar nu văd de ce argumentul că eu m-aş trage din maimuţă (deşi recunosc că am momente care par să demonstreze asta* :)) ) ar nega faptul că Dumnezeu există, aşa cum se sugerează în numele, chipurile, raţiunii. Dar cu ce afectează asta realmente ideea de religie? Dacă Dumnezeu a ales pur şi simplu calea aceasta? Există vreo dovadă împotriva unei atare posibilităţi? Repet, prin ce ar contrazice deci evoluţionismul, în accepţiunea asta a lui comună, popular-fals ştiinţifică, religia, şi pe ce baze ar reclama el, să zicem, scoaterea icoanelor din şcoli? În adevărata logică, judecând autentic raţional, o astfel de concluzie total nefondată e o concluzie non-sequitur. A aduna mere cu pere şi a susţine că rezultatul e exprimat în portocale. Mie, care încerc să îmi folosesc, după puteri, cât de cât, ha, mintea, o astfel de operaţie mi se pare pur şi simplu jenantă. Ah, iubesc oamenii cu certitudini**.

Şi (2), despre ceea ce voiam să scriu aici în primul rând. Cvasievoluţioniştii zic, aşadar, aşa: a. teoria evoluţionistă demonstrează ca omul se trage din maimuţă, deci b. Dumnezeu nu există şi, implicit, religia reprezintă o stupiditate.

b. e non-sequitur pentru a. am arătat mai sus. Dar cum poţi să susţii a. însuşi cu atâta fervoare (cine e fanatic aici?) atunci când, dacă te-ai informa cu adevărat, ai afla că „the missing link“ este descrisă, chiar şi într-o enciclopedie (fie ea şi de cel mai mare calibru) astfel:

hypothetical [subl. m., A.C.B.] extinct creature halfway in the evolutionary line between modern human beings and their anthropoid progenitors. In the latter half of the 19th century, a common misinterpretation [subl. m., A.C.B.] of Charles Darwin's work was that humans were lineally descended from existing species of apes. To accept this theory and reconcile it with the hierarchical Great Chain of Being, some fossil ape-man or man-ape seemed necessary in order to complete the chain. Today it is recognized that the relationship of modern humans to the present anthropoid apes (e.g., chimpanzees) is through common ancestors rather than through direct descent. These ancestors have yet to be identified [subl. m., A.C.B.], but ape-hominid divergence may [subl. m., A.C.B.] have occurred 6 to 10 million years ago.“ ("missing link." Encyclopædia Britannica. Ultimate Reference Suite. Chicago: Encyclopædia Britannica, )

Nu cred că mai e nevoie să dezvolt despre sublinierile făcute mai sus. Mă limitez la a preciza că nici măcar evoluţionismul adevărat nu mai aderă azi — dacă a făcut-o vreodată — la descendenţa directă a omului din maimuţă şi că, ştiinţific, a lua de bună o teorie, iată, în realitate nedovedită, numai gest de raţionalitate nu e. În inducţia matematică se găsesc inegalităţi care funcţionează de la x=1 până la x=nu ştiu câte sute de mii. Dar până aici. Asta nu înseamnă aşadar că formula generală a inegalităţii respective este valabilă pentru orice x, deşi la o analiză empirică aşa ar părea. Nu ai cum să validezi o aserţiune decât dacă e fundamentată integral. Or, în cazul nostru, lipseşte tocmai esenţialul.

Poftiţi, deci, la superstiţii ?***


*) Eu, da. Dar nu mama mea, însă nu soţia mea, în niciun caz sora mea, cu niciun chip fiica mea. Cui susţine deci atare lucru nu îi urez decât să fie bărbat (sau bărbată: pentru celălalt sex, e valabilă varianta complementară, evident) şi să ducă raţionamentul până la capăt şi în acest sens, nu doar acolo unde îi convine.
**) Enunţ, iarăşi, interpretabil cum grano salis.
***) Încheiere conclusiv-maliţioasă, de la care autorul recunoaşte că nu s-a putut abţine.

L.E. Un articol pe aceeaşi temă, aici.

15 iunie 2009

#59 (N.S. şi P.Ţ.)

Nicolae Steinhardt şi Petre Ţuţea. Oameni colosali. Când te mai pierzi, aşa, în marasmul şi scârbele vieţii curente, e bine să dai un ochi prin textele şi mai ales prin biografiile lor, să-ţi aminteşti cum stă, de fapt, treaba. Vorba lui Dan Puric, atunci când le rosteşti numele se cuvine să te ridici, în tine însuţi cel puţin, în picioare.

5 iunie 2009

Fotoblur Magazine: Issue 2 / Summer 2009

Am încântarea să prezint aici ediţia în format .pdf a numărului doi al revistei comunităţii „Fotoblur“. Mă impresionează atât fotografiile selectate, cât şi subtila lor armonie, aşa cum au fost dispuse, două câte două, motiv ce nu îmi poate decât spori bucuria de a mă număra şi eu printre autori. :)

Publicaţia poate fi descărcată direct de aici.

#58 (Apostolul Toma)

Dintre toţi apostolii, cu excepţia lui Iuda, evident, asupra lui Toma planează o oarecare umbră. Aceasta, cauzată de faptul că el îşi condiţionează credinţa în Învierea Domnului prin dorinţa de a vedea şi a pipăi rănile Lui. Doar că a-l privi din acest unghi mefient pe cel numit „Geamănul“ înseamnă a uita spusele sale când Mântuitorul decide să se întoarcă la prietenul său, Lazăr, ce locuia într-o Iudee unde cei de acolo căutau să-L ucidă pe Iisus: „Să mergem şi noi şi să murim cu El“ (Ioan 11, 16).