Există, spunea cineva, o anume voluptate a suferinței. Aș crede că vocația eroică, pe care, într-un fel sau altul, o avem cu toți, începe să se delatentizeze cu adevărat în clipa conștientizării și depășirii acestui moment. Fiece gest grandios al eroului* știut sau neștiut de semeni are la bază șirul de eroisme mărunte, ruperi de sine, ale fiecărei zile.
O tristeţă întârzie în mine
cum zăboveşte toamna pe câmp
niciun sărut nu-mi trece prin suflet,
nicio zăpadă n-a descins pe pământ.
Cântecul trist, cântecul cel mai trist
vine cu clopotul din asfinţit,
îl auzi în glasul sterp al vrăbiilor
şi răspunde din umilinţa tălăngilor.
E toată viaţa care doare aşa,
zi cu zi pe întinderea stepelor
între arborii neajunşi la cer,
între apele ce-şi urmează albia,
între turmele ce-şi pasc soarta pe câmp
şi între frunzele care se dau în vânt.
(Ion Vinea, Declin)
*) Arhetipul eroului, Eroul absolut, este bineînțeles Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu