Bucată lirică 8552

#115 (Făt-Frumos)

Natura paradigmatică a basmelor (românești). Făt-Frumos nu e Făt-Frumos prin pre-determinare oarbă, după cum nici oamenii „obișnuiți” nu rămân doar la acest stadiu din vreun motiv similar. Și el, și ei au calități latente similare, doar că el devine Făt-Frumos prin alegerile pe care le face. Ce îl separă, de pildă, pe Harap-Alb de frații săi nu este vitejia, ci sufletul bun. De la mila arătată Sfintei Duminici, deghizate în cerșetoare, și nu de la altceva pleacă întregul lui parcurs inițiatic. Pare chiar că personajele adjuvante fac aproape totul pentru el – cu singura condiție a calității sale umane, care nu este autentică (și care nu capătă ființă, mai precis) decât prin decizia personală de a o pune în act, de a o asuma prin trăire, nu doar discursiv. (Sola fide – o foarte călduță opțiune.)
Da, într-adevăr, în basm nu se spune nimic despre vreo întâlnire a celorlalți doi frați cu cerșetoarea-surpriză, dar nu pentru că aceasta nu ar fi avut loc, ci pentru că, din păcate pentru ei, nu e nimic de spus în această privință.

Îți poți da seama, cred, de starea unei societăți din felul în care își concepe eroii. Societatea occidentală nu mai are decât caricaturi ale eroului adevărat, iar acest lucru se vede foarte bine în cinematografie, corespondent, trist prin concretizarea sa, al basmelor de odinioară. Egoiști și aroganți la o scrutare limpede, eroii săi luptă pentru „binele omenirii” nu pentru omenirea în sine, ci pentru ei înșiși, pentru că dincolo de ei nu se află, în ultimă instanță, decât sofismul ideologic și/sau, mai precis, nimicul. Îmi vin în minte Shakespeare in Love și desenul animat Beowulf, cu pretinși eroi, în fapt triste reprezentări-avorton, ce – lucrul cel mai grav dintre toate – par a descrie și explica această categorie existențială fundamentală, dar, de fapt, o schilodesc interesat, prin uzurpare.

Dimineață de primăvară. Pe dealul meu

Bucată lirică 8622. Cu doi amici

De ce iubesc diminețile

Fotografiile mele, acum și de vânzare. Pe românește :)

VARIANTA SCURTĂ.

Fotografiile mele sunt, de acum, de vânzare. Pentru că sunt făcute de un român, în România, și sunt oferite locuitorilor ei, nu e altfel decât firesc ca și prețurile să reflecte acest lucru. O fotografie de dimensiunile 30x20(A4) cm costă 30 lei, iar una de aceleași dimensiuni, gata să fie atârnată de perete (prin cașerare) – 38 de lei. Contactați-mă la adresa ierdnaclaudiu@yahoo.com.

VARIANTA LUNGĂ.

DE CE? O fotografie respiră cel mai bine când se află pe hârtie. O vezi, o simți și chiar o poți pipăi și mirosi. În era digitală, ecranul calculatorului este mediul în care le vedem, într-un amețitor șir, cel mai adesea, și, deși el este facilitatorul întâlnirii noastre cu imaginile, tot el este același care le interzice să ne zăbovească prea mult sub privire. Pe birou, pe perete ori în cărți, fotografia scapă de robia efemerității și devine o fereastră veșnic deschisă – către noi înșine, în ultimă instanță.

În plus, în ceea ce privește publicul lui, nu există bucurie mai mare pentru un fotograf – sau cel puțin pentru subsemnatul – decât aceea de a ști că un cadru de-al lui se află, spre a fi mereu contemplat, în căminul cuiva.

DE CE AȘA IEFTIN? Păi nu e ieftin. E doar un preț just, racordat la puterea de cumpărare a omului obișnuit. Enorm de mulți oameni se bucură să privească fotografii, însă extrem de puțini le și au în casă. Cum se explică aceasta? Simplu – pe filiera galeriilor occidentale, s-a creat și la noi eronata impresie că o fotografie trebuie să aibă un preț atât de ridicat, încât să fie realmente accesibilă doar unei categorii privilegiate financiar. 

Aceasta nu înseamnă nici că, stabilind aceste cifre, îmi desconsider creațiile. Chiar dimpotrivă: nu îmi doresc decât ca, în momentul în care cuiva îi place o lucrare de-a mea, să nu îi fie greu să o poată avea.  E vorba doar de faptul că nu văd nici cel mai mic motiv pentru care o fotografie ar costa mai mult decât un volum de Shakespeare ori decât un bilet la teatru, la cinema sau la meci. Este de asemenea evident că toată lumea câștigă din această ecuație.

Oricum, dacă realmente vi se pare că merită mai mult, vă rog, vorba lui Brooks Jensen, nu ezitați să le cumpărați pe toate, ca apoi să le revindeți la prețul „corect”! :) 

CE? Puteți achiziționa, în principiu, oricare dintre fotografiile mele.

Imprimarea și eventualele operații ulterioare se fac la nivel profesional,  firma MyPoster având cinci ani de experiență în domeniu.

Fotografia poate fi imprimată la dimensiuni de la 20 cm pe latura lungă până la mai mult de un metru! Există de asemenea posibilitatea laminării, cașerării sau a înrămării cu sau fără paspartu.

CUM?     1. Alegeți-vă fotografia/fotografiile. Ele se află pe contul meu de Facebook, pe site sau aici, pe blog.

                2. Verificați în căsuța de la începutul acestor rânduri. Poate sunt deja acolo. În caz contrar, dați-mi un mesaj indicându-mi fotografiile dorite. Imediat ce îl primesc, le încarc pe site și vă dau de știre când pot fi cumpărate, trimițându-vă direct link-ul către ele.
                3. Adăugați imaginile în coș, apoi dați clic pe butonul „Finalizare”, de pe coloana din dreapta.

                4. Alegeți-vă tipul hârtiei, dimensiunile și tipul de înrămare pentru fiecare fotografie în parte.

                5. Plata se realizează fie prin card/e-banking, fie prin ordin de plată. Imediat ce ea este realizată, MyPoster începe tipărirea fotografiilor. Dacă locuiți în București, puteți ridica imaginile chiar de la firmă, fără a mai achita astfel cheltuielile de transport.

Pentru orice nelămuriri, contactați-mă la adresa ierdnaclaudiu@yahoo.com și/sau consultați site-ul MyPoster.

1 iunie, ora 7 AM. Cu pasăre (mică, dar pasăre) pe sârmă

B. L. 8586

Hai, haide acasă

(Titlul cere și un „!” la sfârșit, dar mult mai bine e ca, de crede că e cazul, privitorul să-l așeze.)

Chiaroscuro 8817

#114 („din păcate”; „cerul este verde”; fotografie vs pictorialism)

Formula „din păcate” este folosită astăzi pentru exprimarea regretului față de un anume eveniment. Ea indică însă și motivul respectivului eveniment nefast: „din” + „păcate”, adică „din cauza păcatelor”. Nu este clar cui aparțin cele din urmă, dar cert este că ele sunt singurul și adevăratul obstacol aflat între voința omului și concretizarea sa.

A spune că cerul este verde reprezintă, bineînțeles, o neîndoielnică mostră de originalitate – dar nu și de autenticitate, de racordare, adică, la cele ce sunt, fie în afară, fie înlăuntru.

De fapt, denumirea de „fotografie pictorialistă” este cel puțin inexactă. Această (mai mult decât) jumătate a fotografiei (cealaltă fiind cea documentară, care oricum nu este nici pe departe, la rândul ei, „obiectivă” în mod absolut) nu este deloc tributară, ca decizie expresivă, picturii. Nu îi este, deci, subordonată, ci ambele sunt coplanare, fiind concretizări în medii diferite ale aceleiași intenționalități: a exprima întregul alcătuit din percepția empiricului și din trăirile pe care acesta le produce în sufletul creatorului.
Fotografia e într-adevăr tributară picturii la nivel istoric, dar numai întrucât aceasta a fost prima posibilă din punct de vedere tehnic. Dacă o mare parte a gramaticii sale vizuale se regăsește și la congenera ei, acest lucru nu se întâmplă, așadar, printr-un furt brutal, ci datorită faptului că sunt, ambele, domenii bidimensionale de expresie.

Moment rural cu rimă albă (și o găină sub cal)