Formula „din păcate” este folosită astăzi pentru exprimarea regretului față de un anume eveniment. Ea indică însă și motivul respectivului eveniment nefast: „din” + „păcate”, adică „din cauza păcatelor”. Nu este clar cui aparțin cele din urmă, dar cert este că ele sunt singurul și adevăratul obstacol aflat între voința omului și concretizarea sa.
A spune că cerul este verde reprezintă, bineînțeles, o neîndoielnică mostră de originalitate – dar nu și de autenticitate, de racordare, adică, la cele ce sunt, fie în afară, fie înlăuntru.
De fapt, denumirea de „fotografie pictorialistă” este cel puțin inexactă. Această (mai mult decât) jumătate a fotografiei (cealaltă fiind cea documentară, care oricum nu este nici pe departe, la rândul ei, „obiectivă” în mod absolut) nu este deloc tributară, ca decizie expresivă, picturii. Nu îi este, deci, subordonată, ci ambele sunt coplanare, fiind concretizări în medii diferite ale aceleiași intenționalități: a exprima întregul alcătuit din percepția empiricului și din trăirile pe care acesta le produce în sufletul creatorului.
Fotografia e într-adevăr tributară picturii la nivel istoric, dar numai întrucât aceasta a fost prima posibilă din punct de vedere tehnic. Dacă o mare parte a gramaticii sale vizuale se regăsește și la congenera ei, acest lucru nu se întâmplă, așadar, printr-un furt brutal, ci datorită faptului că sunt, ambele, domenii bidimensionale de expresie.
2 comentarii:
CHiar daca nu comentez, citesc cu mare interes in fiecare zi postarile Dvs.
Cata dreptate aveti in aceasta de mai sus... bravo!
Mă onorează foarte cuvintele dumneavoastră bune, dragă domnule DL! :) Mulțumesc!
Trimiteți un comentariu