Instantaneul de față, pe care l-am realizat recent într-un sat din Prahova, conține expresia plastică a unei crâncene stări de fapt.
Nimic nu găsesc, în el, a fi întâmplător. Totul se leagă. Contextul rural, relaționarea pe diagonala forte a celor două ființe, fiecare cu o expresie sugestivă pentru starea sa interioară, faptul că personajul din dreapta-sus este insinuat nu doar în spatele crucii troiței, ci mai ales deasupra ei sau poziția realmente flască a steagului național, sugerat însă, prin răstălmăcire, și în afișul cu cel sus-menționat (afiș revalorizat pragmatic de proprietarul construcției din fotografie). Nici țeava din stânga jos nu e lipsită de încărcătură expresivă. În loc să fie în pământ, așa cum e normal pentru orice țeavă, este rămasă, postdecembrist, într-o atât de specifică bățoșenie a neterminării.
În plus, asocierea pe diagonală a celor două ființe de care vorbeam inițial este, de fapt, nedreaptă. Atât de nedreaptă, încât și creatura din stânga-jos are o grimasă scârbită că i se comite un asemenea afront. Mai ales că, deasupra tuturor, este cocoțat zâmbetul pe cât de unsuros, pe atât de contorsionat al celeilalte.
Și, pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a zis, simplu, „Victo preș”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu