Lumina – aceea de atunci: cu Ea se fac fotografiile. Învăluie totul, e Vie, la propriu. Nu o percep(em) cu adevărat decât rar – mare păcat. Doar amintirea.
Un miracol „banal” al Fotografiei: acela de a „arăta” pur și simplu, de a comunica. Oare de unde entuziasmul ce mă cuprinde la acest gând simplu?
Contrabalansând alienarea produsă astăzi de tehnologie, Fotografia se opune înstrăinării lumii de propriile rosturi. Altfel nu are, însăși, rost.
28 martie 2017
„Haiku from Romania - An intuitive audiovisual composition to Andrei Baciu’s photography”
În perioada 8-16 aprilie 2016, la Wrocław (Polonia), Capitala Culturală Europeană în 2016, a avut loc ediția 30, jubiliară, a Festivalului Musica Polonica Nova, organizată într-o clădire iconică a orașului, Narodowe Forum Muzyki (Forumul Național al Muzicii), unul dintre cele mai noi și spectaculoase spații muzicale construite în Polonia ultimului an.
Lucrarea „Haiku din Romania” a fost comandată de Institutul Polonez al Muzicii şi Dansului cunoscuţilor compozitori și interpreți polonezi de muzică contemporană Tadeusz Wielecki (directorul prestigiosului Festival Internaţional de Muzică Contemporană „Toamna Varşoviană”, cea mai mare manifestare de gen din Europa Est-Centrală), Ryszard Latecki (vicepreşedintele Asociaţiei Poloneze de Muzică Contemporană), Szabolcs Esztenyi şi Hubert Zemler. Piesa reprezintă o incursiune în spaţiul minimalist al fotografiei poetice din ciclul „Winterly Haiku” de Andrei Baciu. „Poet al fotografiei”, el creează imagini extrem de subtile, cu un puternic mesaj poetic. Sunt surprinse pustietatea şi tăcerea, expresia şoaptei şi a mişcării minimale, vastitatea peisajului de iarnă şi strigătul păsărilor care conduce atenţia la „aici şi acum”. Fotografiile lui Andrei Baciu reprezintă sursa creatoare pentru partiturile de muzică contemporană ale lucrării mai sus menţionate.
https://soundcloud.com/hubert-zemler/sets/haiku-from-romania-an.
19 martie 2017
#127 (N. Steinhardt despre fotografiile lui Ansel Adams)
„Zürich, februarie [1980] – În eleganta Stockerstrasse, la și mai eleganta galerie Stockeregg: expoziție de fotografii ale americanului Ansel Adams. Anunțurile spun că sunt cele mai scumpe din lume.
Oricum, sunt dintre cele mai frumoase făcute vreodată de mână de om. Adams a început să fotografieze în primii ani ai deceniului 1930. L-au atras îndeosebi peisajele din Yosemite Valley și Sierra Nevada. Tehnician expert, e creatorul unei metode noi de expunere și developare cunoscută sub numele Sistem Zonă. A publicat mai multe volume consacrate artei fotografice.
Bucățile expuse justifică elogiile, uneori hiperbolice, ale comentatorilor. Un eclaraj special pune în valoare și evidențiază nemaiîntâlnita lor stranie putere fascinatoare. Nu sunt fotografii în înțelesul obișnuit al termenului. Sunt niște viziuni, niște fantasmagorii, par a fi fost luate din farfurii zburătoare, sunt în domeniul lor ceea ce sunt poemele lui Lautréamont în cadrul literaturii. Nici microscopul electronic ori laserul nu cred să poată obține imagini mai neașteptate. Realitatea pare să fi fost înlocuită ori scăldată în cine știe ce misterioasă substanță păstrată în tainițele unui castel fermecat. Nu e o realitate transfigurată, e o realitate conformă altor sisteme vizuale, unor globi oculari altminteri alcătuiți. Aparatul fotografic va fi fost scufundat înainte de întrebuințare în acid lisergic ori într-un filtru magic. Sunt și nu sunt copaci, râuri, munți. E o pararealitate, deopotrivă felurită și depărtată de ce vedem pe cât e de felurit depărtat un tablou de Prassinos ori un roman de Julien Gracq de banalitatea spectacolului cotidian înregistrat de cortexul unui om de rând.
Când dispar efectele eclerajului special, fotografiile dobândesc alt chip, emit alte vibrații magnetice. Lumea lui A, lumea lui non-A. Materie, antimaterie. Nucleul izvoditor de energie și tremur nu s-a schimbat.
Plec uluit din galerie, într-atât, încât dau buzna în selecta cafenea vecină West-End și – socotind cumpătarea drept zădărnicie, înlocuind chibzuiala prin nesăbuință – comand o cafea-natur la ceașcă mare, un toast cu brânză cottage și o porție de plăcintă de mere!”
(N. Steinhardt, Escale în timp și spațiu, Polirom, 2010, pp. 79-80.)
Oricum, sunt dintre cele mai frumoase făcute vreodată de mână de om. Adams a început să fotografieze în primii ani ai deceniului 1930. L-au atras îndeosebi peisajele din Yosemite Valley și Sierra Nevada. Tehnician expert, e creatorul unei metode noi de expunere și developare cunoscută sub numele Sistem Zonă. A publicat mai multe volume consacrate artei fotografice.
Bucățile expuse justifică elogiile, uneori hiperbolice, ale comentatorilor. Un eclaraj special pune în valoare și evidențiază nemaiîntâlnita lor stranie putere fascinatoare. Nu sunt fotografii în înțelesul obișnuit al termenului. Sunt niște viziuni, niște fantasmagorii, par a fi fost luate din farfurii zburătoare, sunt în domeniul lor ceea ce sunt poemele lui Lautréamont în cadrul literaturii. Nici microscopul electronic ori laserul nu cred să poată obține imagini mai neașteptate. Realitatea pare să fi fost înlocuită ori scăldată în cine știe ce misterioasă substanță păstrată în tainițele unui castel fermecat. Nu e o realitate transfigurată, e o realitate conformă altor sisteme vizuale, unor globi oculari altminteri alcătuiți. Aparatul fotografic va fi fost scufundat înainte de întrebuințare în acid lisergic ori într-un filtru magic. Sunt și nu sunt copaci, râuri, munți. E o pararealitate, deopotrivă felurită și depărtată de ce vedem pe cât e de felurit depărtat un tablou de Prassinos ori un roman de Julien Gracq de banalitatea spectacolului cotidian înregistrat de cortexul unui om de rând.
Când dispar efectele eclerajului special, fotografiile dobândesc alt chip, emit alte vibrații magnetice. Lumea lui A, lumea lui non-A. Materie, antimaterie. Nucleul izvoditor de energie și tremur nu s-a schimbat.
Plec uluit din galerie, într-atât, încât dau buzna în selecta cafenea vecină West-End și – socotind cumpătarea drept zădărnicie, înlocuind chibzuiala prin nesăbuință – comand o cafea-natur la ceașcă mare, un toast cu brânză cottage și o porție de plăcintă de mere!”
(N. Steinhardt, Escale în timp și spațiu, Polirom, 2010, pp. 79-80.)
3 martie 2017
„Viața și întâmplările...” ─ publicat în revista americană „LensWork”
Dragi prieteni, sunt foarte bucuros să vă anunț că imagini din proiectul „Viața și întâmplările din jurul podului de la Blejoi” au fost publicate în paginile prestigioasei reviste „LensWork” (nr. 129, mart.-apr. 2017), socotită de mulți, printre care și subsemnatul, cea mai bună publicație de fotografie artistică din lume.
Revista există în trei formate: tipărit (http://shop.lenswork.com/LensWork-129-Mar-Apr-2017_p_1432.html), pentru tabletă (http://shop.lenswork.com/LensWork-129-Tablet-Edition-22-mb_p_1433.html) și pentru computer (acesta din urmă va apărea la începutul lui aprilie și va conține 51 de fotografii din proiect și un interviu audio cu subsemnatul).
1 martie 2017
Abonați-vă la:
Postări (Atom)