Opt fotografii de-ale subsemnatului se află de acum în galeria „Romanian Landscape Photographers”, demers ce „încearcă să acumuleze cele mai bune imagini de peisaje făcute de fotografi români, rezultatul reprezentând o veritabilă radiografie a genului la nivel autohton. Lansat si îngrijit de Szabó Zsolt András, proiectul unifică mulți fotografi și stiluri personale, concentrându-se pe calitatea artistică a fotografiilor.”
2 comentarii:
Felicitări, mă bucur că au fost selectate și fotografiile dumneavoastră cu atît mai mult cu cît nu mi se pare că sînteți un fotograf de peisaj. Din păcate, de cele mai multe ori fotografia de peisaj aspiră parcă la categoria „fotografie de calendar”, previzibilă și plată poate tocmai din cauza spectaculozității ei. Fotografia de peisaj surprinde foarte bine suprafețele, dar nu pare interesată de adîncime, asta și pentru că unele „suprafețe” vin cu tot cu adîncime, sînt adînci din capul locului. Deși aparent fotografia de peisaj celebrează frumusețea lumii, de fapt o schilodește de cele mai multe ori, pentru că-i amputează adîncimea care-i este proprie și pe care nu ne mai rămîne decît să o presupunem. Din fericire, fotografiile dumneavoastră vin din capătul opus, dinspre adîncime spre suprafață. Adîncime nu în sensul iluziei de perspectivă, ci în sensul prezenței. Prezența este întotdeauna trează. „Morning Dream” mi se pare, din acest punct de vedere, mai degrabă ca o trezire din starea de plutire pe care ne-o induce fotografia de peisaj. Este acolo o atmosferă limpede și clară care mie îmi sugerează mai degrabă pregătire și întîmpinare. Liniștea nu este proprie doar somnului, ci mai ales rugăciunii.
Cerându-mi mai întâi iertare pentru întârzierea răspunsului, vă mulțumesc din suflet pentru cuvintele dumneavoastră (excesiv de) bune. Adevărul este că niciodată nu mi-a convenit eticheta de „fotograf de peisaj”. Mi se pare foarte inexactă - constă într-o categorizare din punctul de vedere al subiectului fotografiat, nu al intenției autorului. Dacă ar fi să folosesc acest criteriu, aș zice mai degrabă „fotograf de... viață”. Căci mirabilă, fascinantă, miraculoasă este viața - și când nu simt așa, nu pot fotografia.
Totuși, nici cu termenul de „fotograf” nu mă simt mai confortabil. Aș zice mai degrabă „artist”, care e într-adevăr util funcțional, dar nu mai mult. Să mă autocaracterizez în mod serios astfel reprezintă, stând strâmb și judecând drept, o impietate. Cel mai potrivit mi se pare să spun că sunt o persoană care încearcă să ajungă artist, lăsând decizia catalogării ca atare în seama privitorului, când și dacă o fi cazul.
Ce este cert este că nu apăs butonului aparatului decât atunci când simt - bucurie, uimire, încântare. Reacția mea emoțională la ce se află înaintea mea constituie punctul de plecare, iar imaginile finale sunt încercarea de a da mai departe ce am simțit când am văzut ce am văzut.
Trimiteți un comentariu