Coboară tanti Elisaveta, coboară de la casa ei din deal, așa cum de zeci de ani o face.
Ninge
ca într-o povestire de Cehov și ea coboară, în timp ce mai jos, în vale,
apele lacului Bicaz tot văluresc.
În drumul bătrânei se află totdeauna crucea fiului său, pierdut acum câțiva ani.
A rămas singură acum.
Pentru că e prima ninsoare a iernii, tanti Elisaveta coboară la ruda ei după oi, să le ia acasă.
Bucuroase și ele, animalele o așteaptă.
Ea le dă boabe de porumb, iar ele o urmează cuminți. Doar se cunosc de atâta vreme.
Copacii, căpițele, gardul – totul e plin de zăpadă, inclusiv treptele scării.
Un pas nu fac oile fără tanti Elisaveta.
Urcă tanti Elisaveta, urcă spre casa ei din deal, așa cum de zeci de ani o face.
Urcă tanti Elisaveta, mereu urcă, și parcă, văzând lumea din unghiul ei, se vede totul mai bine, până și firele și stâlpii de curent electric. Ea și ai săi locuiau în josul văii, însă au fost mutați de comuniști pentru a lăsa loc apelor barajului.
Ajunse acasă, oile zburdă, iar stăpâna lor scoate o cheie.
Când nu e cine să-i vadă ochii, ce face tanti Elisaveta?
Privește, zâmbește, spune tanti Elisaveta: e greu, dar te rogi. Maica Domnului te aude.
apele lacului Bicaz tot văluresc.
În drumul bătrânei se află totdeauna crucea fiului său, pierdut acum câțiva ani.
A rămas singură acum.
Pentru că e prima ninsoare a iernii, tanti Elisaveta coboară la ruda ei după oi, să le ia acasă.
Bucuroase și ele, animalele o așteaptă.
Ea le dă boabe de porumb, iar ele o urmează cuminți. Doar se cunosc de atâta vreme.
Copacii, căpițele, gardul – totul e plin de zăpadă, inclusiv treptele scării.
Un pas nu fac oile fără tanti Elisaveta.
Urcă tanti Elisaveta, urcă spre casa ei din deal, așa cum de zeci de ani o face.
Urcă tanti Elisaveta, mereu urcă, și parcă, văzând lumea din unghiul ei, se vede totul mai bine, până și firele și stâlpii de curent electric. Ea și ai săi locuiau în josul văii, însă au fost mutați de comuniști pentru a lăsa loc apelor barajului.
Ajunse acasă, oile zburdă, iar stăpâna lor scoate o cheie.
Când nu e cine să-i vadă ochii, ce face tanti Elisaveta?
Privește, zâmbește, spune tanti Elisaveta: e greu, dar te rogi. Maica Domnului te aude.
4 comentarii:
Ce frumoasa poveste, Andrei si cata dragoste in imagini. Le-ai facut cu inima, nu cu ochiul. Frumos, frumos, frumos!
Mulțumesc foarte mult. :) Doar am privit și am încercat să dau mai departe ce am simțit.
E atata viata in imaginile tale, draga Andrei, ca-s de prisos cuvintele.
Si asta e tot un cliseu, de fapt:)
Ce vreau sa spun e ca in povestea asta e atata frumusete impletita cu durere ca senzatia pe care o traiesc e sa ma opresc si sa privesc. Atat.
Si sa ma gandesc la cat de norocos esti ca stii sa privesti si sa simti astfel.
La randul meu, ma bucur ca locul asta a ramas la fel de atatia ani. Ca nu contenesti sa ne uimesti cu povestile tale.
Multumesc.
Dragă Mina,
Eu îți mulțumesc pentru cuvintele și simțirile tale așa de frumoase - și sunt frumoase pentru că sunt autentice , la fel cum autentică e și tanti Elisaveta. :)
Sunt perfect de acord cu tine, sunt un norocos. Mereu am spus că eu, ca fotograf, nu încerc decât să dau mai departe daruri care mie însumi mi s-au dat. Este deci elementar efortul meu ulterior.
Mă bucură foarte gândurile tale, mai ales că ne „știm” de atâta vreme. Te invit cu drag, mereu, să revii.
Pe curând,
Andrei
Trimiteți un comentariu