În pădure. Iarna. Cu ceaţă

#14

Furi miliarde şi dai înapoi, cu surle şi trâmbiţe, emfatic, a mia parte. Cât de multă nesimţire se află într-un astfel de gest ? „Fundaţia Dinu Patriciu”. Incredibil!
Să zicem că, în anumite circumstanţe, ar fi posibil de acceptat ideea că politica e o femeie uşoară. Dar de ce trebuie să aibă şi boli venerice? „... Să-i împarţi în doua cete: de nebuni şi de mişei”.

Tabăra fotografa.ro, Busteni, 14-16 decembrie 2007 (II)

După Salonul Internaţional de la Sibiu din august 2007 şi Salonul Naţional de Fotografie Turistică desfăşurat două luni mai târziu, expoziţia prilejuită de Tabăra de la Buşteni este a treia colectivă la care participă şi subsemnatul. Ce să zic, a început să îmi placă…

Tabăra fotografa.ro, Busteni, 14-16 decembrie 2007

Vezi şi fotografa.ro .

#13

Nu mă pot abţine: cum ar pronunţa un englez cuvântul "oaie" ? Dar un român - "antidisestablishmentarianismically" ? :))

#12

Un roman în care să pot tăcea. Voila le (un) rêve.

Pastorală

Varia #11

„Simţ enorm şi văz monstruos”. Faimoasele cuvinte ale lui Caragiale arată caracterul cuiva/al artistului ( artistul nenea Iancu şi artistul în general) a cărui trăsătură esenţială este o sensibilitate superioară în raport cu restul.

1. Din spusele celui citat, totuşi, respectiva caracteristică apare cumva ca o anormalitate nefericită, ca o infirmitate.

2. Cauza diferenţei de simţire dintre individul hipersensibil şi cel ‘obişnuit’ este aceea că primul simte mai mult sau că al doilea simte (mult prea) puţin ? Depinde de punctul de referinţă.

3. Hipersensibilitatea – ca o cruce. Ca vocaţia sfinţeniei. Ca tupeul ontologic de a spune « Regele este gol, nebunilor ! ».

4. Oricum, să fii hiposensibil e mult mai comod...

[5. Aici, postmodernistic, ar urma o poantă care să destindă ironic atmosfera. Sincer, nu găsesc niciuna momentan... :)) ]

Culoarul Rucăr-Bran

Nişte alţi cai :)

Varia #10

Nu ştiu în ce măsură se poate vorbi despre valabilitatea conceptului de non-valoare. Există ori valoare, ori antivaloare: "Cine nu e cu Mine, e împotriva Mea". Tertium non datur.

*

Spiching ov uici: mi se pare de-a dreptul hilar ca o simfonie eshatologică precum fabuloasa Odă a bucuriei să fie imnul unei grupări economice - căci asta e, de fapt - atât de despiritualizate precum Uniunea Europeană (vezi Constituţia acestui 'măreţ' stat continental. Sau, mă rog, vezi ce nu vezi în respectiva lege fundamentală) . Simfonia a IX-a + UE= oximoron strigător la cer. UE, UE, UE !

Mentori

6+1

Aşa mor eu, câte un pic, câteodată. Câte odată. Cât e o dată.

(Pe câmp)

Varia #9

Preiau o întrebare cât se poate de legitimă a unui copil de grădiniţă: domn’e, de ce casele se construiesc întotdeauna … afară ? :)

*

Toţi filozofii au încercat să explice lumea pe baza unui sistem ce are în centru o anumită noţiune centrală : Epicur – atomii, Platon – Ideile, Schopenhauer – voinţa, Blaga – misterul (ca să dau nişte exemple de manual) etc. Aceste demersuri (vorbesc de gânditorii a-deici) sunt juste metodologic, dar eronate principial. Îmi par asemeni unui pahar jumătate plin, jumătate, evident, gol.

Plin – întrucât posedă valabilitate metodologică prin încercarea de a cerceta totul sistemic.

Gol – deoarece efortul lor cognitiv este supus funciarmente eşecului din cauza faptului că noţiunile centrale ale sistemelor filozofice respective sunt orice altceva decât dumnezeirea. După cum, dacă încerci să demonstrezi teorema lui Pitagora pornind de la premisa că triunghiul are oricâte laturi, dar nu trei, îţi refuzi din capul locului orice şansă de a îţi atinge scopul propus. E drept, o parte din presupunere ar fi valabilă şi funcţionează deci până la un punct: triunghiul are într-adevăr nişte laturi. Problema e că are exact trei, ipoteză pe care ai exclus-o din start.

La fel, atomii sunt într-adevăr elemente constitutive ale materiei, dar nu ei au generat-o – deci nu o pot explica. Voinţa – clarifică într-adevăr o bună parte din perpetuarea instinctivă a vieţii, însă nu are cum să lămurească cum este cu iubirea ori moartea. Dacă voinţa ar fi realmente totul, ar înfrânge şi moartea. Şi aşa mai departe.

De ce cercetarea sistemică e, cu toate acestea, valabilă ? Deoarece sistemul, organizarea, ne-fragmentarismul ori ne-dezintegrarea (mărci ale demonicului) reprezintă o lege (nu cea esenţială, totuşi) a creaţiei. Creaţie însă a Creatorului.

De unde atâta siguranţă în existenţa divinităţii ? Primo: e ceva de bun-simţ. Secundo: Paul Evdokimov – „De ce vrei să îţi demonstrez eu că există divinitatea ? Demonstrează tu că nu există !” Raţionament de bun-simţ.

Varia #8 („fericirea estetică“; „Cioran, doar un prestidigitator semantic“)

Terminologia consacrată pentru a desemna efectul pe care îl are o creaţie artistică (un obiect artistic) este de a spune că respectiva creaţie produce o „plăcere estetică” în sufletul şi/sau mintea receptorului. Vocabula „plăcere” mi se pare cât se poate de neinspirată – acesta din cauza, dacă nu neapărat sensului ei denotativ, cel puţin a conotaţiilor sale, ce o plasează exclusiv în zona unui anume hedonism. Or, pentru mine unul, hedonismul echivalează cu involuţia omului la animalismul strict senzorial (ca să nu spun „cu deşănţarea orgiastică”). Exact, adică, ce arta nu are cum să fie. Prefer, deci, sintagma de „fericire estetică”.

*

Geniul lui Cioran este fragmentariul. Punctul său forte nu e mai mult decât o măiestrie de iluzionist lexical. Şi lui Cioran îi „ies” toate aceste prestidigitaţii semantice numai graţie refuzului său – de o rebeliune gratuită, de la un punct încolo – de a raţiona altfel decât fragmentar. Silogismele sale spectaculoase izvorăsc tocmai dintr-un tertip metodologic: neprecizându-şi datele de plecare, el poate combina în orice fel idei bazate tocmai pe respectivele, vag definite, date de plecare/axiome. Altfel zis, pornind de la ideea că 1+1 fac ba 2, ba 3, ba 102, fără a indica în mod clar acest lucru, ajunge în mod evident la concluzii spectaculoase.

Dacă se referă la ideea de Dumnezeu, de sfinţenie ori Sfânta Fecioară, să zicem, atunci sistemul său de referinţă implicit ar trebui să fie, holistic, întreg câmpul de provenienţă al respectivilor termeni – aici, doctrina creştină. Să luăm, la întâmplare, fragmentul următor: „Deşi ideea Judecăţii de Apoi este absolut ininteligibilă şi o provocare făţişă oricărei înţelegeri, ea constituie o categorie necesară de explicaţie a nimicului nostru”. Aici, autorul implică escamotat paradigmele a două elemente care, de fapt, se exclud reciproc: 1)Judecata de Apoi şi 2) ideea de nimic, în sens nihilist. De ce se exclud ? Judecata de Apoi aparţine funciar contextului biblic, context ce implicitează, odată cu ideea eshatologică, şi ideea fundamentală a iubirii lui Dumnezeu pentru om şi a sensului divin, teopet, impregnat vieţii noastre de către Creator. Deci în nici un caz viaţa „noastră” nu e nimic. Contradicţie.

Cioran adună mere cu pere şi se lamentează emasculat în privinţa rezultatului, rezultat ce nu are, prin definiţe, nicio şansă de coerenţă logică reală (în sens eliadesc).

(Şi succesul său incredibil în Vest relevă suficient de clar statutul autentic al mentalităţilor omului postmodern…)

Autumnalia

„Era, pe când cu veli şi alibave,
Cozimiream pe-o şaită de gopaşi.”
(Nina Cassian)

În vârf

Transfăgărăşanul - impresii în culori

Bâlea Lac

*

A văzut şi subsemnatul „Evan Almighty”, urmarea filmului „Bruce Almighty”. Deşi, ca de obicei, americanii încearcă să profite la maxim pornind de o reuşită iniţială – recte, filmul de care vorbesc nu e chiar o culme a artei cinematografice -, am reţinut de aici nişte vorbe de mare bun-simţ şi profunzime. Profunzime datorită bunului-simţ şi invers. Ideea e cam aşa: atunci când vrei să fii curajos şi te rogi pentru asta, Dumnezeu nu te face curajos, ci îţi dă oportunitatea de a deveni curajos. Când te rogi să fii mai bun, nu devii pur şi simplu, ci ţi se dă posibilitatea pentru asta: „unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe singur să zboare” (G. G. Marquez) sau „şi Adevărul vă va elibera” (Sf. Pavel) .

P.S. Recunosc, citatele nu sunt din sursele menţionate, ci din ultimele versuri ale lu’ Vali Copilu’ de Aur Minune Vijelie Fără Număr de la Craiova Salam Peşte Reynolds şî invitaţii acum şi pe sidi. :))