E rezonabil să spui că un peisaj cu ceaţă posedă un farmec superior aceluiaşi peisaj, dar într-o zi senină. Mă gândesc însă la treaba urmăritoare: dacă ceaţa ar fi fost un fenomen obişnuit, şi ziua senină raritatea, oare lucrurile nu ar fi stat, simetric, exact la fel ?
Dacă da, ceva este în neregulă. Ar însemna că ar trebui ca şi în zilele „obişnuite” acelaşi peisaj să ne impresioneze la fel de mult. Altfel, dar la fel de mult. Frumosul (de la Brooks Jensen – sau Filocalia – citire) nu se află în obiectul propriu-zis, ci în sufletul celui care îl contemplă. Dacă ne emoţionează numai peisajul cu ceaţă, nu ar rezulta că percepem frumosul cu numai jumătate de suflet ? ...care este, bineînţeles !
2 comentarii:
o fotografie este un instantaneu al realitatii asa cum il vezi tu prin sufletul aparatului. daca aparatul (ca fiinta impresionabila fizic numai prin lumina si culori) poate privi decat cu jumatate de suflet, privitorul va privii astfel decat cu sfert?
2, 5 si 7 sunt favoritele mele. Si voi zice ca sunt pe jumatate exceptionale, sa nu spui tu ca am juma` de suflet.
Trimiteți un comentariu