Să crezi că poţi vorbi despre teorema lui Pitagora fără a fi înţeles în prealabil ce este acela un triunghi constituie pentru o persoană cu o minimă rigurozitate în gândire o evidentă greşeală. Să cercetezi un anumit aspect, de orice natură ar fi el, neînţelegându-i principiile de bază, cele care îl pun în mişcare, axiomele adică, reprezintă din start o cale sigură spre o perfidă rotire într-un magnific, dar inutil, cerc vicios. Rotire cu atât mai perfidă, cu cât nu îţi dai seama de ea. Cerc cu atât mai vicios, cu cât pare mai spectacular.
Voi căuta, deci, să încep cum trebuie – cu începutul.
*
Postmodernii (sau să zic « veacul ăsta nebun » ? ), bag seamă, au o repulsie funciară faţă de axiome. Eu însă rămân ce-am fost… încăpăţânat.
Prin urmare, asemeni celorlalte arte, şi fotografia posedă aceleaşi date de plecare. Ce are ea în plus e că lucrează cu o materie primă – sau această materie primă lucrează cu ea – de cea mai înaltă speţă. Dacă literatura caută, prin cuvinte, Cuvântul, fotografia revelează lumina din Lumină. Ceea ce ne doresc şi nouă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu