Pariul tipului ăluia mort acum sute de ani, Pascal, are totuşi o fisură. Referindu-se la a) existenţa/non-existenţa divinităţii, la b) atitudinea omului în raport cu aceasta (= credinţa) şi la c) urmările combinării celor două, el zice aşa:
- dacă Dumnezeu există şi eu cred, atunci am câştigat totul;
- dacă Dumnezeu nu există şi eu cred, cred degeaba, dar nu am pierdut nimic;
- dacă Dumnezeu există şi eu nu cred, atunci am pierdut totul;
- în fine, dacă Dumnezeu nu există şi eu nu cred, din nou, nu am pierdut nimic.
Date fiind acestea, îţi este lăsat la libera alegere pentru ce variantă optezi. Evident, alegerile care sunt cele mai ‘profitabile’ sunt 1 şi 2, cele ale credinţei.
Totuşi, nu sunt de acord (cel puţin) cu 2, întrucât a crede presupune să-mi impun anumite restricţii de conduită/morale pe care, în condiţiile în care singura certitudine este contingentul, lumea acesta, nu văd de ce ar fi obligatoriu să (încerc să) le respect. E drept, este cinic de la un punct încolo acest contraargument, însă doar de la un punct încolo. În rest, îmi pare viabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu