Adesea, avem de-a face cu o muşcătoare perfidie a cuvântului. Pronunţând „om” pentru „Om”, „viaţă” pentru „Viaţă” etc., ne creăm senzaţia că forma chiar acoperă integral noţiunea, şi de aici continuăm prin a edifica un sistem (de comunicare) cu temelii putrede. Părând deci că identifică/numeşte şi că umple salvator un spaţiu gol, vocabula materială riscă să uzurpeze realele (în înţeles eliadesc şi chiar mai mult) Sensuri. Şi cum ? Culme a insidiei, fără ştirea noastră, obişnuiţi cu gustul ei de surogat amar.
(mai, 2006)
2 comentarii:
Și eu speram să am nevoie din ce în ce de mai putine cuvinte, să mă pot exprima mai ușor...Dimpotrivă, tot mai multe din ele se înghesuie în matca fluctuantă a câte unui gând greu de împărtășit...
Și, da, ai dreptate, senzația de surogat e amară și...persistentă. O fi vreun sindrom nou :D
nu, nu cred ca e nou. nou poate sa fie faptul ca in sfarsit ne-am prins cum sta treaba. cred ca situatia e, asa, veche de cand lumea. cam de cand cu Adam si caderea lui...
:)
Trimiteți un comentariu