5 martie 2009

#49 (perfidia cuvintelor)

Adesea, avem de-a face cu o muşcătoare perfidie a cuvântului. Pronunţând „om” pentru „Om”, „viaţă” pentru „Viaţă” etc., ne creăm senzaţia că forma chiar acoperă integral noţiunea, şi de aici continuăm prin a edifica un sistem (de comunicare) cu temelii putrede. Părând deci că identifică/numeşte şi că umple salvator un spaţiu gol, vocabula materială riscă să uzurpeze realele (în înţeles eliadesc şi chiar mai mult) Sensuri. Şi cum ? Culme a insidiei, fără ştirea noastră, obişnuiţi cu gustul ei de surogat amar.

(mai, 2006)

2 comentarii:

Anonim spunea...

Și eu speram să am nevoie din ce în ce de mai putine cuvinte, să mă pot exprima mai ușor...Dimpotrivă, tot mai multe din ele se înghesuie în matca fluctuantă a câte unui gând greu de împărtășit...
Și, da, ai dreptate, senzația de surogat e amară și...persistentă. O fi vreun sindrom nou :D

Andrei spunea...

nu, nu cred ca e nou. nou poate sa fie faptul ca in sfarsit ne-am prins cum sta treaba. cred ca situatia e, asa, veche de cand lumea. cam de cand cu Adam si caderea lui...

:)