Momentele de, chipurile, ‘cotitură’ în istoria omenirii: Picasso, Dali – urâțenia (Picasso: i-am dus de nas și mi-a ieșit, discursurile lui Dali), Warhol, Marilyn Monroe – fusta, superstiția progresului etc. Acestea sunt socotite momente noi, originale, noi viziuni care au produs ‘progres’ etc, care au dinamitat prejudecăți, au schimbat... (v. și Cristina Andrieș, Th. Adorno despre cultura de consum) etc. Aceste momente sunt 'momente de control' ale ethosului vremii=> acum 500 de ani, să zicem, astfel de manifestări – excluse din start, neacceptate de societate. De ce? Nu a fost nevoie de noi viziuni, după cum nu e nevoie să spui că 1+1 fac altceva decât 2. (Asta nu înseamnă, vai, că adevărul este plat, banal, etc – altă păcăleală, azi. Răul pare mult mai atractiv. Binele e văzut ca niște îngerași care plutesc liniștiți fiecare pe norul său, cu harpa în mână și ochii dați peste cap. Binele/Calea înseamnă posibilități nesfârșite și libertate adevărată: asta o zice taoismul, asta te învață, de pildă, fotografia, asta spune și Sf. Pavel când îndeamnă deschiderea spre toate/ să încerci toate.)
Neîndoielnic, astfel de lucruri – au existat și atunci. MM, P, D - și ei, unici, evident, dar nu primii. Ce e nou, însă: felul cum au fost percepuți și acceptați.
Diferența: sistemul de receptare, societatea în sine. > v. Sfântul Nicolae Velimirovici, măsura vremii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu