29 ianuarie 2011
27 ianuarie 2011
24 ianuarie 2011
16 ianuarie 2011
13 ianuarie 2011
11 ianuarie 2011
10 ianuarie 2011
9 ianuarie 2011
8 ianuarie 2011
3 ianuarie 2011
Dumnezeu vorbește românește. La propriu
Acum două milenii, o mână de oameni fără carte dădea de știre în toată lumea că Dumnezeu, Atotputernicul, S-a făcut om și S-a născut într-un amărât de staul dintr-un sătuc uitat de lume (nu în templu, nu în palatul regelui, nu în centrul orașului), pentru ca apoi, după treizeci și trei de ani, să fie răstignit și să învieze. Ce altă reacție să ai ca om, chipurile, cu picioarele pe pământ, crezând (!) ca Pilat în relativitatea adevărului, decât să îți fie milă de astfel de bieți rătăciți și să îi întrebi: „Voi sunteți în toate mințile?“
Nu e nici urmă de îndoială că, dacă ar veni în aceleași condiții ca la prima Sa venire, Hristos ar avea exact aceeași soartă. Nu, una mult mai crudă. Nu ar mai apuca să propovăduiască nici un an dintre cei trei şi jumătate. Ar fi repede catalogat ca fundamentalist și extremist periculos, incorect politic și lipsit de toleranță. Ba chiar eretic. Dracul, a dovedit-o demult Dostoievski, este azi om subțire, cu lecturi fine și vederi politice (post)moderne, iar fariseii de azi sunt cel puțin la fel de farisei ca cei de ieri. Ei sunt primii care doar zic ce ar trebui să zică popa, și nu fac ceea ce ar trebui să facă preotul: să urmeze efectiv, cu întreaga lui viață, lui Hristos. După fruct se cunoaște copacul și după faptă, omul, orice rang și hram, înalt sau umil, ar purta. Nu catadicsesc ei, înalții ierarhi, să îi canonizeze pe sfinții închisorilor comuniste ─ ce să mai vorbim de a face mai mult.
Unul dintre cele mai mari păcate ale omului ─ ale celui de azi, mai mult ca oricând ─ este acela al patului lui Procust. Pretinzând, culmea, că astfel dăm dovadă de raționalitate și realism (incredibil! deși nici noi nu putem mai mult în această privință decât să întrebăm la fel de retoric precum Pilat: „Ce este adevărul?“), în fapt mici, meschini și filistini, încercăm să înghesuim sau să lăbărțăm realitatea astfel încât să o facem să încapă în sertărașele minții noastre. Ce nu intră acolo, înseamnă că nu există.
Creștinul autentic, spune uriașul teolog rus Paul Evdokimov, este acela pentru care cuvintele „vie împărăția Ta“ nu sunt doar o formulă seacă repetabilă mecanic în virtutea unui automatism ritualic exterior, ci însuși orizontul vieții pe pământ, Parusia, anume reîntoarcerea Acolo de unde nu ar fi trebuit să cădem niciodată. Viața de acum, ocol nefericit, este doar fum și țărână, este o viață dusă printre străini (așa cum o arată și etimologia cuvântului „parohie“).
Și atunci, având în minte toate aceste observații, cum să nu ciulești urechile când auzi că, undeva pe pământ, de mai bine de jumătate de veac, Dumnezeu vorbește, la propriu!, cu cine vrea să-L asculte? În mijlocul șarlataniilor care ne înconjoară și a minciunii care a devenit aproape sistem, și dacă ar exista nu mai mult de 1% șanse ca aceasta să fie adevărat, o astfel de știre responsabilizează total un creștin care se vrea/ care încearcă să fie autentic. (De fapt, nici nu există creștin dacă el nu e autentic, evident.) E strigător la cer să auzi așa ceva și să nu cercetezi.
Să cercetezi. Fără pre-judecăți, dar și fără credulitate. În context, nu fragmentar, din perspectiva Întregului. Citind întâi cu atenție, integral sau cât mai mult, cu mintea și sufletul, și de abia apoi emițând propriile judecăți, când ești sigur că nu ai ce să îți reproșezi în privința pierderii din vedere a vreunui lucru.
Cetatea Sfântă Noul Ierusalim (link, aici). La Glodeni-Pucioasa, în județul Dâmbovița, în condiții la fel de umile ca prima dată, de mai bine de jumătate de veac, Hristos-Dumnezeu vorbește românește. Cuvintele nu au cum să cuprindă ce se întâmplă acolo cu adevărat. „Uluitor“ este prea puțin. A sosit vremea să ne întoarcem Acasă.
(Un reportaj de Cristi Tabără, aici.)
Nu e nici urmă de îndoială că, dacă ar veni în aceleași condiții ca la prima Sa venire, Hristos ar avea exact aceeași soartă. Nu, una mult mai crudă. Nu ar mai apuca să propovăduiască nici un an dintre cei trei şi jumătate. Ar fi repede catalogat ca fundamentalist și extremist periculos, incorect politic și lipsit de toleranță. Ba chiar eretic. Dracul, a dovedit-o demult Dostoievski, este azi om subțire, cu lecturi fine și vederi politice (post)moderne, iar fariseii de azi sunt cel puțin la fel de farisei ca cei de ieri. Ei sunt primii care doar zic ce ar trebui să zică popa, și nu fac ceea ce ar trebui să facă preotul: să urmeze efectiv, cu întreaga lui viață, lui Hristos. După fruct se cunoaște copacul și după faptă, omul, orice rang și hram, înalt sau umil, ar purta. Nu catadicsesc ei, înalții ierarhi, să îi canonizeze pe sfinții închisorilor comuniste ─ ce să mai vorbim de a face mai mult.
Unul dintre cele mai mari păcate ale omului ─ ale celui de azi, mai mult ca oricând ─ este acela al patului lui Procust. Pretinzând, culmea, că astfel dăm dovadă de raționalitate și realism (incredibil! deși nici noi nu putem mai mult în această privință decât să întrebăm la fel de retoric precum Pilat: „Ce este adevărul?“), în fapt mici, meschini și filistini, încercăm să înghesuim sau să lăbărțăm realitatea astfel încât să o facem să încapă în sertărașele minții noastre. Ce nu intră acolo, înseamnă că nu există.
Creștinul autentic, spune uriașul teolog rus Paul Evdokimov, este acela pentru care cuvintele „vie împărăția Ta“ nu sunt doar o formulă seacă repetabilă mecanic în virtutea unui automatism ritualic exterior, ci însuși orizontul vieții pe pământ, Parusia, anume reîntoarcerea Acolo de unde nu ar fi trebuit să cădem niciodată. Viața de acum, ocol nefericit, este doar fum și țărână, este o viață dusă printre străini (așa cum o arată și etimologia cuvântului „parohie“).
Și atunci, având în minte toate aceste observații, cum să nu ciulești urechile când auzi că, undeva pe pământ, de mai bine de jumătate de veac, Dumnezeu vorbește, la propriu!, cu cine vrea să-L asculte? În mijlocul șarlataniilor care ne înconjoară și a minciunii care a devenit aproape sistem, și dacă ar exista nu mai mult de 1% șanse ca aceasta să fie adevărat, o astfel de știre responsabilizează total un creștin care se vrea/ care încearcă să fie autentic. (De fapt, nici nu există creștin dacă el nu e autentic, evident.) E strigător la cer să auzi așa ceva și să nu cercetezi.
Să cercetezi. Fără pre-judecăți, dar și fără credulitate. În context, nu fragmentar, din perspectiva Întregului. Citind întâi cu atenție, integral sau cât mai mult, cu mintea și sufletul, și de abia apoi emițând propriile judecăți, când ești sigur că nu ai ce să îți reproșezi în privința pierderii din vedere a vreunui lucru.
Cetatea Sfântă Noul Ierusalim (link, aici). La Glodeni-Pucioasa, în județul Dâmbovița, în condiții la fel de umile ca prima dată, de mai bine de jumătate de veac, Hristos-Dumnezeu vorbește românește. Cuvintele nu au cum să cuprindă ce se întâmplă acolo cu adevărat. „Uluitor“ este prea puțin. A sosit vremea să ne întoarcem Acasă.
(Un reportaj de Cristi Tabără, aici.)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)