Fotografia ma face sa ma gindesc la problema pe care mi-o pune copilaria: nici nu ma pot desprinde de ea, nici nu ma pot intoarce in ea. Probabil ca trebuie sa o luam prin alta parte.
Da, cred ca asta e raspunsul, trebuie sa traim cu ea in noi. Dar cu care copilarie? Caci daca e vorba de aia pe care am trait-o deja, atunci nu am fi decit cel mult copilarosi.
Asa este, insa este vorba de cele doua laturi ale copilariei: nu e vorba de infantilism, ci de curatia interioara, ramasa intacta si potentata chiar pe fundalul ne-curatiilor la care te supune viata de matur. Asta nu inseamna a trai cu capul in nori, facandu-te ca nu pricepi si nu vezi raul si greutatile reale ale vietii, ci, dimpotriva, intelegandu-le, asumandu-le si tocmai de aceea intelegand totodata ca singura solutie sa nu te contaminezi si tu de la ele e sa ramai curat.
As spune chiar ca un matur care nu este 'curat', in sensul de mai sus, nu este decat 'infantil', pentru ca pretentiile sale ca a devenit matur si ca deci nu mai are nevoie de puritate sunt total naive, deoarece ignora o conditie/conditia fundamentala a fiintei umane: in Imparatia cerurilor nu intra decat cei curati ca un copil.
Da, este ca in fotografia asta,unde nu este foarte clar daca personajul pleaca sau (re)vine. In planul curatiei se poate pleca si reveni, curatia poate fi pierduta si redobindita (sau reprimita). Spre deosebire de inocenta, care, odata pierduta, ramine pierduta. Faţă de inocenta nu putem avea decit nostalgii.
Poate ca asta e un semn ca nu putem vedea decit cele cu care si despre care putem vorbi. Asa e si cu interpretarea de mai sus: poate ca nu ati vazut-o, insa e cert ca ati aratat-o de la bun inceput. Era acolo, in imagine.
Asa este. Dupa cum spune Evanghelia: percepem (si interpretam) realitatea direct proportional cu, iarasi, curatenia in care vrem (lucru esential) sa ne pastram ochii nostru.
10 comentarii:
Fotografia ma face sa ma gindesc la problema pe care mi-o pune copilaria: nici nu ma pot desprinde de ea, nici nu ma pot intoarce in ea. Probabil ca trebuie sa o luam prin alta parte.
Pai poate trebuie sa traim cu ea in noi. :)
Da, cred ca asta e raspunsul, trebuie sa traim cu ea in noi. Dar cu care copilarie? Caci daca e vorba de aia pe care am trait-o deja, atunci nu am fi decit cel mult copilarosi.
Asa este, insa este vorba de cele doua laturi ale copilariei: nu e vorba de infantilism, ci de curatia interioara, ramasa intacta si potentata chiar pe fundalul ne-curatiilor la care te supune viata de matur. Asta nu inseamna a trai cu capul in nori, facandu-te ca nu pricepi si nu vezi raul si greutatile reale ale vietii, ci, dimpotriva, intelegandu-le, asumandu-le si tocmai de aceea intelegand totodata ca singura solutie sa nu te contaminezi si tu de la ele e sa ramai curat.
As spune chiar ca un matur care nu este 'curat', in sensul de mai sus, nu este decat 'infantil', pentru ca pretentiile sale ca a devenit matur si ca deci nu mai are nevoie de puritate sunt total naive, deoarece ignora o conditie/conditia fundamentala a fiintei umane: in Imparatia cerurilor nu intra decat cei curati ca un copil.
Da, este ca in fotografia asta,unde nu este foarte clar daca personajul pleaca sau (re)vine. In planul curatiei se poate pleca si reveni, curatia poate fi pierduta si redobindita (sau reprimita). Spre deosebire de inocenta, care, odata pierduta, ramine pierduta. Faţă de inocenta nu putem avea decit nostalgii.
Superbă interpretare. Nu o văzusem când am scris comentariul anterior.
Poate ca asta e un semn ca nu putem vedea decit cele cu care si despre care putem vorbi. Asa e si cu interpretarea de mai sus: poate ca nu ati vazut-o, insa e cert ca ati aratat-o de la bun inceput. Era acolo, in imagine.
Asa este. Dupa cum spune Evanghelia: percepem (si interpretam) realitatea direct proportional cu, iarasi, curatenia in care vrem (lucru esential) sa ne pastram ochii nostru.
O vorba cit o icoana... Va multumesc.
Eu dumneavoastra.
Trimiteți un comentariu