Într-o gară. Meditație în doisprezece pași

Dincolo e foarte lângă dincoace, de fapt.

Poți totuși mai departe să treci. Să nu-ți auzi propria surzenie. 

Sau, la ananghie, să dai înapoi. Aceste pietre, aceste cărări.

E veche povestea.

Dar. Fulgurație. Fire de lumină. Mai real este ce nu se vede.

Te ascunzi, însă tot cauți. Întâlnire. 

Cine știe, poate chiar azi.

Căci niciodată „adio” nu înseamnă „niciodată”.

...ori, dacă nu azi, poate curând. Nu ai venit prea târziu – ci poate pur și simplu prea devreme.

A sta într-un picior într-o pădure de gânduri. Să le fii semen. Să le fii inimă.

Nu meritul prezenței. Numai firescul dat de durerea absenței.

Luminile! Hybris, doar că exact invers, frânt, frânt și răs-frânt.