Holbav, ținutul unde sufletul plutește. Capitolul 1. Ținutul Verii (1/2)

(Întregul proiect, pe site: https://www.andreibaciu.ro/Holbav-the-Land)

Mai întâi a fost un foșnet discret, pe cât de scurt, pe atât de concret. Eram foarte obosit după ce, ca de obicei, mă trezisem în toiul nopții, condusesem vreo trei ore, urcasem gâfâind dealurile Holbavului deoarece nu mă lăsa inima să mă opresc și să risc să mă prindă răsăritul în umbra văii, iar acum, revenit jos,  în luminișul unde lăsasem mașina, nu îmi doream decât să mă întind zece minute.

Foșnetul de lângă mine nu mi-a permis totuși aceasta și, privind înspre el, am văzut o frunză de toamnă – toamnă era – așezându-se lin pe pământ. Deși nu voiam decât să închid un pic ochii, nu am putut să nu mă întreb de unde a venit frunza, dat fiind că deasupra mea nu era nici un copac, ci doar cerul albastru. Nu am avut timp să duc gândul prea departe. Ce luciditate, dacă nu una convenabilă și comodă, este aceea care-și ține capul doar în jos, numai înspre beznele lumii? Și, dacă tot suntem aici, dintre toate ale noastre, la sfârșit, ce trebuie să rămână? La încheierea zilei, la capătul nopții – ce va conta?

Un nou foșnet, parcă ceva mai apăsat, o nouă frunză pe care vântul, maestrul de ceremonii al mângâierii, o depunea hotărât pe iarbă. Și atunci, dintr-un imbold necunoscut, am ridicat privirea: nu una, nu două, nu nouăzeci și nouă, ci sute și sute de frunze tremurau minunat pe cerul senin, legănându-se ca niște vietăți vegetale trimise în solie din tării. Veneau și veneau,  șopteau și mai ales pluteau în oceanul albastru de deasupra. Așa am făcut, acolo și atunci, una dintre cele mai frumoase fotografii pe care nu le-am făcut niciodată.

În rest însă, am făcut fotografii pe care chiar le-am făcut, ori de câte ori am fost copleșit de emoție pe dealurile Holbavului, satul din vecinătatea Brașovului pe care îl vizitez de mai bine de zece ani. Aici, liniștea vie se naște din picături de lumină și din cântec de greieri, iar aburii ridicați din pământ dimineața spală în binecuvântare copaci și flori, oameni și animale, zâmbete, tristeți și mirări.

Așa se face, iubite privitorule, că am alcătuit acest proiect fotografic, împărțit în capitole, momente ale anului, stări și speranțe. Mi-e greu acum, că totul e gata. Mai că aș fi vrut să nu fie. Mă voi întoarce totuși, mereu mă voi întoarce la Holbav, ținutul cu frunze ce zboară în cer și, așa, până pe pământ. Ținutul unde, ca și ele, sufletul, când vrea, plutește.

Holbav, ținutul unde sufletul plutește

Noul meu proiect este acum finalizat. Șapte capitole, douăzeci și patru de fotografii fiecare. Sper din suflet să vă placă!

Text introductiv:

„Mai întâi a fost un foșnet discret, pe cât de scurt, pe atât de concret. Eram foarte obosit după ce, ca de obicei, mă trezisem în toiul nopții, condusesem vreo trei ore, urcasem gâfâind dealurile Holbavului deoarece nu mă lăsa inima să mă opresc și să risc să mă prindă răsăritul în umbra văii, iar acum, revenit jos, în luminișul unde lăsasem mașina, nu îmi doream decât să mă întind zece minute.

Foșnetul de lângă mine nu mi-a permis totuși aceasta și, privind înspre el, am văzut o frunză de toamnă – toamnă era – așezându-se lin pe pământ. Deși nu voiam decât să închid un pic ochii, nu am putut să nu mă întreb de unde a venit frunza, dat fiind că deasupra mea nu era nici un copac, ci doar cerul albastru. Nu am avut timp să duc gândul prea departe. Ce luciditate, dacă nu una convenabilă și comodă, este aceea care-și ține capul doar în jos, numai înspre beznele lumii? Și, dacă tot suntem aici, dintre toate ale noastre, la sfârșit, ce trebuie să rămână? La încheierea zilei, la capătul nopții – ce va conta?

Un nou foșnet, parcă ceva mai apăsat, o nouă frunză pe care vântul, maestrul de ceremonii al mângâierii, o depunea hotărât pe iarbă. Și atunci, dintr-un imbold necunoscut, am ridicat privirea: nu una, nu două, nu nouăzeci și nouă, ci sute și sute de frunze tremurau minunat pe cerul senin, legănându-se ca niște vietăți vegetale trimise în solie din tării. Veneau și veneau, șopteau și mai ales pluteau în oceanul albastru de deasupra. Așa am făcut, acolo și atunci, una dintre cele mai frumoase fotografii pe care nu le-am făcut niciodată.

În rest însă, am făcut fotografii pe care chiar le-am făcut, ori de câte ori am fost copleșit de emoție pe dealurile Holbavului, satul din vecinătatea Brașovului pe care îl vizitez de mai bine de zece ani. Aici, liniștea vie se naște din picături de lumină și din cântec de greieri, iar aburii ridicați din pământ dimineața spală în binecuvântare copaci și flori, oameni și animale, zâmbete, tristeți și mirări.

Așa se face, iubite privitorule, că am alcătuit acest proiect fotografic, împărțit în capitole, momente ale anului, stări și speranțe. Mi-e greu acum, că totul e gata. Mai că aș fi vrut să nu fie. Mă voi întoarce totuși, mereu mă voi întoarce la Holbav, ținutul cu frunze ce zboară în cer și, așa, până pe pământ. Ținutul unde, ca și ele, sufletul, când vrea, plutește.”

„Tanti Elisaveta”, în „LensWork: Seeing in SIXES 2018”

Seria „Tanti Elisaveta” se numără printre cele 50 selecționate în publicația anuală produsă de revista americană „LensWork”, anume „Seeing in SIXES 2018”:

„Six-image Projects from LensWork Readers

We wish to thank ALL of the photographers who entered their projects in our 3rd Annual Seeing in SIXES community book project! Like Seeing in SIXES 2016 and 2017, we expect Seeing in SIXES 2018 to provide an important and substantial survey of photography from the LensWork community. We hope that all who participated – whether your work was selected or not – came away with an artistic exercise that will benefit your work!

Brooks Jensen & Maureen Gallagher
Editors, LensWork Publishing

Once again, the enthusiastic response from the LensWork community provided a diversity of excellent work. We selected 50 entries from these photographers to fill 300 pages. Congratulations!

Book Details

•     312 Pages, 50 projects
•     Each project is 6 images exactly, in a 6-page spread
•     Both color and black-and-white projects and images
•     Introduction by Brooks Jensen
•     A great learning tool to help develop your own small projects
•     9” tall x 8” wide, larger than LensWork”.

Vernisarea expoziției duble la Iași, „La Bunica” și „Viața și întâmplările din jurul podului de la Blejoi”

Text preluat de pe pagina Clubului Fotografilor Iași:

„Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi a găzduit marţi, 31 iulie 2018, vernisajele expoziţiilor de fotografie „La Bunica” şi „Viaţa şi întâmplările din jurul podului de la Blejoi”. Acestea se află expuse în galeriile de artă din Parcul Copou („Labirint” şi „La Gard”). Seara a fost deschisă de moderatorul evenimentului, Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, care a amintit că Andrei Baciu a fost invitat încă de anul trecut la Iaşi pentru a prezenta publicului două din expoziţiile sale. În continuare, dr. Mircea Platon, redactor-şef al revistei „Convorbiri literare”, cel ce a semnat prefaţa e-book-ului „La Bunica”, şi-a exprimat bucuria pentru că Andrei Baciu a venit la Iaşi şi a relatat cum a început colaborarea cu acesta. „Cunoaşteam foarte bine spaţiul din care provenea Andrei Baciu pentru că în copilărie mergeam la Vălenii de Munte în zona Prahovei, pentru a-mi petrece vacanţele din copilărie. Acest lucru mi-a permis să intru în lumea lui Andrei Baciu. Mi-a plăcut în albumul <<La Bunica>> faptul că Andrei Baciu ne prezintă frumuseţea şi demnitatea acestei lumi patriarhale româneşti. Mulţi consideră că această lume ar trebui să dispară cât mai repede pentru a ne europeniza. Proiectul <<La Bunica>> este unul antropologic. Prezenţa continuă a bunicii este mărturisită prin geomertia unui interior la scară umană”, a remarcat dr. Mircea Platon. La rândul său, Andrei Baciu a vorbit despre nevoia de a se exprima într-un proiect şi a explicat de ce a ales să construiască cele două expoziţii. Programul a continuat cu prezentarea slide-urilor şi cu expunerea etapelor parcurse în expoziţii. Partea a doua a evenimentului a aparţinut celor aproape 50 de participanţi, care au transmis gândurile lor legate de expoziţiie lui Andrei Baciu. La final, autorul expoziţiilor a oferit câte o imagine însoţită de autograf, mulţumind Clubului Fotografilor Iaşi pentru implicarea în organizare precum şi lui Florin Aioanei pentru afişele realizate”.