Pe Eminescu îl chema „Mihai” . Ce chestie...
În două coordonate fundamentale ale individului stă întreaga atracţie pe care o exercită jocurile de strategie. 1) Dorinţa de cunoaştere - harta este acoperită de un văl negru, facându-te să te întrebi mereu ce o fi mai încolo şi 2) dorinţa de putere: acumulezi frenetic tot mai multe armate, clădiri şi bunuri ca să îţi îngenunchezi adversarii, scopul jocului, de fapt. Restul lucrurilor pe care le faci se subordonează acestor două obiective.
Alpiniştii. Cred că înţeleg pasiunea nebună care îi face să se caţere tot mai sus, pe munţi, riscându-şi viaţa aşa, în mod gratuit, în aparenţă. Microbul care îi determină să facă asta îmi pare a fi unul cât se poate de profund. Escaladând marile înălţimi, ei au intuiţia/revelaţia uriaşelor culmi din propria fiinţă. Şi când tentaţia şi, mai bine, vocaţia intrinsec umană a absolutului îţi intră în sânge, când îţi dai seama că de fapt urci nu doar nişte formaţiuni geologice, ci „munţii din tine”, cum excelent zice alpinistul român Alex Găvan, atunci categoric că nu te mai mulţumeşte meschina (prin tocmai această lipsă) viaţă prozaică.
*
În două coordonate fundamentale ale individului stă întreaga atracţie pe care o exercită jocurile de strategie. 1) Dorinţa de cunoaştere - harta este acoperită de un văl negru, facându-te să te întrebi mereu ce o fi mai încolo şi 2) dorinţa de putere: acumulezi frenetic tot mai multe armate, clădiri şi bunuri ca să îţi îngenunchezi adversarii, scopul jocului, de fapt. Restul lucrurilor pe care le faci se subordonează acestor două obiective.
*
Alpiniştii. Cred că înţeleg pasiunea nebună care îi face să se caţere tot mai sus, pe munţi, riscându-şi viaţa aşa, în mod gratuit, în aparenţă. Microbul care îi determină să facă asta îmi pare a fi unul cât se poate de profund. Escaladând marile înălţimi, ei au intuiţia/revelaţia uriaşelor culmi din propria fiinţă. Şi când tentaţia şi, mai bine, vocaţia intrinsec umană a absolutului îţi intră în sânge, când îţi dai seama că de fapt urci nu doar nişte formaţiuni geologice, ci „munţii din tine”, cum excelent zice alpinistul român Alex Găvan, atunci categoric că nu te mai mulţumeşte meschina (prin tocmai această lipsă) viaţă prozaică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu