Dostoievksi: „Frumuseţea va mântui lumea“. Am toate motivele să fac fotografie.
2 comentarii:
Anonim
spunea...
"Desi nu pot gasi un sens in lume, un sens obiectiv si o finalitate transcendenta, care sa arate inspre ce evolueaza lumea si la ce ajunge procesul universal..." Emil Cioran.
Nici el nu a reusit sa gaseasca un motiv pt care sa traiasca, de ce asa putini le gasesc.?
Cioran... :) Uite un fragment dintr-o notă mea mai veche de pe aici:
"Geniul lui Cioran este nu altul decat unul al fragmentarului. Punctul său forte nu e mai mult decât o măiestrie de iluzionist lexical. Şi lui Cioran îi „ies” toate aceste prestidigitaţii semantice numai graţie refuzului său – de o rebeliune gratuită, de la un punct încolo – de a raţiona altfel decât fragmentar. Silogismele sale spectaculoase izvorăsc tocmai dintr-un tertip metodologic: neprecizându-şi datele de plecare, el poate combina în orice fel idei bazate tocmai pe respectivele, vag definite, date de plecare/axiome. Altfel zis, pornind de la ideea că 1+1 fac ba 2, ba 3, ba 102, fără a indica în mod clar acest lucru, ajunge în mod evident la concluzii spectaculoase.
Dacă se referă la ideea de Dumnezeu, de sfinţenie ori Sfânta Fecioară, să zicem, atunci sistemul său de referinţă implicit ar trebui să fie, holistic, întreg câmpul de provenienţă al respectivilor termeni – aici, doctrina creştină. Să luăm, la întâmplare, fragmentul următor: „Deşi ideea Judecăţii de Apoi este absolut ininteligibilă şi o provocare făţişă oricărei înţelegeri, ea constituie o categorie necesară de explicaţie a nimicului nostru”. Aici, autorul implică două elemente care, de fapt, se exclud reciproc: 1)Judecata de Apoi şi 2) ideea de nimic, în sens nihilist. De ce se exclud ? Judecata de Apoi aparţine funciar contextului biblic, context ce implicitează, odată cu ideea eshatologică, şi ideea fundamentală a iubirii lui Dumnezeu pentru om şi a sensului divin, teopet, impregnat vieţii noastre de către Creator. Deci în nici un caz viaţa „noastră” nu e nimic. Contradicţie.
Cioran adună mere cu pere şi se lamentează emasculat în privinţa rezultatului, rezultat ce nu are, prin definiţe, nicio şansă de coerenţă logică reală (în sens eliadesc)."
Lumea are Ordine, lumea e Frumoasa, lumea e „bună prin scop, frumoasă ca facere, complexă ca vieţuire şi spirituală prin materialitate” (Horia Bernea). Dar daca o cercetezi pornind de la premise false - fragmentarismul, la Cioran - nici ca ai sa o intelegi si ai sa-i gasesti sensul vreodata. Prin definitie, dupa cum ziceam.
Ma rog, si dincolo de asta, intre cuvintele scrise si realitatea traita exista o diferenta. Oare cat e poza in acest spleen al sau?
2 comentarii:
"Desi nu pot gasi un sens in lume, un sens obiectiv si o finalitate transcendenta, care sa arate inspre ce evolueaza lumea si la ce ajunge procesul universal..." Emil Cioran.
Nici el nu a reusit sa gaseasca un motiv pt care sa traiasca, de ce asa putini le gasesc.?
Cioran... :) Uite un fragment dintr-o notă mea mai veche de pe aici:
"Geniul lui Cioran este nu altul decat unul al fragmentarului. Punctul său forte nu e mai mult decât o măiestrie de iluzionist lexical. Şi lui Cioran îi „ies” toate aceste prestidigitaţii semantice numai graţie refuzului său – de o rebeliune gratuită, de la un punct încolo – de a raţiona altfel decât fragmentar. Silogismele sale spectaculoase izvorăsc tocmai dintr-un tertip metodologic: neprecizându-şi datele de plecare, el poate combina în orice fel idei bazate tocmai pe respectivele, vag definite, date de plecare/axiome. Altfel zis, pornind de la ideea că 1+1 fac ba 2, ba 3, ba 102, fără a indica în mod clar acest lucru, ajunge în mod evident la concluzii spectaculoase.
Dacă se referă la ideea de Dumnezeu, de sfinţenie ori Sfânta Fecioară, să zicem, atunci sistemul său de referinţă implicit ar trebui să fie, holistic, întreg câmpul de provenienţă al respectivilor termeni – aici, doctrina creştină. Să luăm, la întâmplare, fragmentul următor: „Deşi ideea Judecăţii de Apoi este absolut ininteligibilă şi o provocare făţişă oricărei înţelegeri, ea constituie o categorie necesară de explicaţie a nimicului nostru”. Aici, autorul implică două elemente care, de fapt, se exclud reciproc: 1)Judecata de Apoi şi 2) ideea de nimic, în sens nihilist. De ce se exclud ? Judecata de Apoi aparţine funciar contextului biblic, context ce implicitează, odată cu ideea eshatologică, şi ideea fundamentală a iubirii lui Dumnezeu pentru om şi a sensului divin, teopet, impregnat vieţii noastre de către Creator. Deci în nici un caz viaţa „noastră” nu e nimic. Contradicţie.
Cioran adună mere cu pere şi se lamentează emasculat în privinţa rezultatului, rezultat ce nu are, prin definiţe, nicio şansă de coerenţă logică reală (în sens eliadesc)."
Lumea are Ordine, lumea e Frumoasa, lumea e „bună prin scop, frumoasă ca facere, complexă ca vieţuire şi spirituală prin materialitate” (Horia Bernea). Dar daca o cercetezi pornind de la premise false - fragmentarismul, la Cioran - nici ca ai sa o intelegi si ai sa-i gasesti sensul vreodata. Prin definitie, dupa cum ziceam.
Ma rog, si dincolo de asta, intre cuvintele scrise si realitatea traita exista o diferenta. Oare cat e poza in acest spleen al sau?
Trimiteți un comentariu